Trei jurnalişti independenţi, condamnaţi la închisoare între 11 şi 15 ani

Trei jurnalişti independenţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare. Aceştia au primit pedepse între 11 şi 15 ani.

Un tribunal din Vietnam a condamnat marţi la pedepse cuprinse între 11 şi 15 ani de închisoare trei jurnaliști free-lance, cunoscuţi pentru luările lor de poziţie critice la adresa guvernului. Cei trei au fost găsiţi vinovaţi de propagandă împotriva statului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Cei trei - Pham Chi Dung, Nguyen Tuong Thuy şi Le Huu Minh Tuan - au fost condamnaţi pentru că au „produs şi difuzat materiale şi informaţii în sprijinul opoziţiei faţă de stat”, în urma unui proces care s-a desfăşurat în oraşul Ho Chi Minh şi care a durat o singură zi, a indicat Ministerul vietnamez al securităţii publice.

Amnesty International, prima reacţie

 

Dung, condamnat la 15 ani de închisoare, a înfiinţat în 2014 Asociaţia independentă a jurnaliştilor din Vietnam, care potrivit poliţiei a vizat schimbarea regimului. Ceilalţi doi au primit câte 11 ani de detenţie.

Articolele scrise de cei trei au urmărit „distorsionarea şi defăimarea administraţiei populare şi violarea intereselor Partidului Comunist din Vietnam şi ale statului”, precizează ministerul citat, care mai subliniază că este vorba de „activităţi deosebit de periculoase care dacă nu sunt oprite pot afecta securitatea naţională”.

Amnesty International a remarcat ca reacţie la sentinţele anunţate că „severitatea acestora arată cât de departe au mers cenzorii din Vietnam, până şi după propriile standarde profund represive”.

În pofida amplelor reforme economice şi a unei tot mai mari deschideri faţă de schimbările sociale, Partidul Comunist la putere în Vietnam menţine o cenzură strictă asupra media şi nu tolerează criticile.

Partidul conducător şi-a intensificat campania antidisidenţă în perspectiva congresului cincinal prevăzut să aibă loc mai târziu în ianuarie, notează Reuters.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel