Noi cutremure în zona Vrancea. Trei cutremure au fost înregistrate în ultimele ore , potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Cel mai recent seism a avut loc sâmbătă, la ora 16.34, acesta având o magnitudine de 3,2 grade pe scara Richter, epicentrul cutremurului fiind în judeţul Vrancea.
Oraşele situate în apropierea seismului, care s-a produs la o adâncime de 143 de kilometri, sunt Covasna (31 de kilometri), Târgu Secuiesc (43 de kilometri), Focşani (50 de kilometri), Mărăşeşti (56 de kilometri) şi Râmnicu Sărat (56 de kilometri).
Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter, a avut loc sâmbătă, la ora 6.52, în zona Vrancea, epicentrul acestuia înregistrându-se tot în judeţul Vrancea.
Seismul s-a produs la adâncimea de 140 kilometri. Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Covasna (40 de kilometri), Focşani (45 de kilometri), Râmnicu Sărat (47 de kilometri), Târgu Secuiesc (52 de kilometri), Mărăşeşti (54 de kilometri).
Anterior, vineri, la ora 22.31, un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,9 grade, a fost înregistrat în zona seisimică Vrancea, epicentrul acestuia fiind în judeţul Buzău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News