Trei ani de la protestul din 10 august 2018. Ioana Constantin (PMP): Zi extrem de rușinoasă pentru democrație

Ioana Constantin  Foto: Crișan Andreescu
Ioana Constantin Foto: Crișan Andreescu

Ioana Constantin (PMP) transmite un mesaj despre evenimentele din 10 august 2018.

"Se împlinesc mâine 3 ani de la 10 August, o zi extrem de rușinoasă pentru democrație, o zi în care Guvernul PSD de la acea vreme s-a întors împotriva propriilor cetățeni folosind instituțiile statului - Jandarmeria, în primul rând. La fel de rușinos e că justiția nu a lămurit nici acest dosar.

10 August pare să aibă soarta marilor dosare - Mineriade, Colectiv, '89 etc. Cei care am fost în piață atunci știm exact cum oameni nevinovați au fost ținuți ore în șir în rafale de gaze lacrimogene, cum s-a intrat brutal în mulțime, cum oameni cu mâinile ridicate au fost loviți, îmbrânciti, agresați.

Am văzut cu toții cum la 2-3 noaptea cetățeni erau fugăriți pe străzile din jurul Guvernului. Până când justiția nu va face lumină, minciuna și manipularea vor fi norma și astfel de evenimente se vor tot repeta.

O societate sănătoasă are nevoie de ADEVĂR! Libertatea înseamnă adevăr", transmite Ioana Constantin (PMP).

În altă ordine de idei, Ioana Constantin a vorbit, la DC News, despre situaţia PMP

PMP e al treilea partid ca număr de aleși locali, la nivel național, a dezvăluit Ioana Constantin (PMP), la interviurile DC News. 

Ioana Constantin a explicat că 'am luat 6% la alegerile locale din septembrie 2020. Avem peste 2.200 de aleși locali, 50 de primari, suntem în 23 de consilii județene. Colegii noștri contează în mai bine de jumătate dintre consiliile județene din țară.'

Totuși, la alegerile parlamentare, 'noi am avut în jur de 1.000 și ceva de contestații respinse la Biroul Electoral Central, unde sunt judecătorii și partidele.', a spus ulterior Ioana Constantin. 

La parlamentare, partidele au votat împotriva admiterii contestațiilor PMP, deși era vorba despre secții cu 0 voturi în țară. 'Am avut reprezentanți în secții. Poate nu în toate, dar poate măcar în jumătate a votat al nostru!', a afirmat Ioana Constantin. Chiar și așa, 'nimeni nu a găsit să comenteze în niciun fel. Nu a existat niciun fel de solidaritate în Biroul Electoral Central, unde la masă sunt toate partidele. Au votat împotriva acestor contestații.'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel