Noutăţile privind tratarea şi neuroreabilitarea unui pacient care a suferit un astfel de traumatism au fost prezentate recent la Cluj-Napoca, în cadrul celui de-al-15-lea Congres AMN (Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology).
Evenimentul medical de top a reunit vârfuri ale neurologiei şi neurochirurgiei mondiale într-o amplă dezbatere a ceea ce înseamnă proiecţia tratamentelor şi tehnicilor de neurorecuperare inovative în domeniul leziunilor cranio-cerebrale, manifestare la care au participat peste 100 de neurologi şi neurochirurgi. Astfel, personalităţi marcante din Germania, SUA, Elveţia, Spania şi România au prezentat, în sfera TBI, ample studii clinice, tehnici revoluţionare în neurochirurgie şi neurorecuperare, precum şi cele mai recente rezultate ale cercetării ştiinţifice medicale. “Întreaga comunitate neurotraumatologică se află într-o permanentă căutare de soluţii intervenţionale şi terapeutice inovative pentru pacienţii răniţi sau grav afectaţi din punct de vedere cerebral, iar în ultimii 10 ani, numărul supravieţuitorilor cu traumatisme cranio-cerebrale a crescut considerabil, datorită progreselor înregistrate în medicină şi implicit în cercetarea ştiinţifică medicală fundamentală” a declarat prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).
Neurorecuperarea pacienţilor, principala preocupare a specialiştilor
Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă principala cauză de dizabilitate în țările industrializate și în curs de dezvoltare și principala cauză de mortalitate în rândul tinerilor.În întreaga lume, aproximativ 10 milioane de oameni suferă anual un traumatism cranian. Organizația Mondială a Sănătății preconizează că până în anul 2020, accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor cerebrale, va fi al treilea mare contributor la povara globală a bolii și dizabilității, după bolile cardiovasculare și depresie. Aproximativ 11,5 milioane de europeni prezintă o deficiență cauzată de un traumatism cranian. Deși impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. 80-90% dintre traumatismele craniene sunt considerate ușoare și nu necesită îngrijiri medicale. Unii pacienți suferă traumatisme asociate și în alte regiuni ale corpului, cazurile acestea fiind înregistrate ca și politraumatisme. S-a sugerat ideea ca datele existente să fie înmultite de 5-10 ori pentru a putea fi luate în considerare toate traumatismele cerebrale.
La nivel mondial, această patologie presupune un efort financiar considerabil
Fără a fi incluse costurile indirecte, precum cele legate de productivitate sau cele incomensurabile, produse de scăderea calității vieții, fapt ce a dus la mobilizarea unor resurse deosedite,în special umane, implicate în cercetarea acestui domeniu. Traumatismele cerebrale reprezintă o patologie complexă care ridică numeroase probleme, atât în faza acută dar mai ales în cea de recuperare. Mulți dintre cei care au suferit un traumatism cranian, prezintă sechele, chiar și cei cu traumatisme craniene ușoare. Tulburările cognitive (atenție, memorie, limbaj, percepție), afective și comportamentale sunt cele mai frecvente și importante cu care se confruntă acești pacienți, ele având un impact deosebit și asupra famililor, dar și a societății. Aceste deficite determină o dependență socială a bolnavilor, chiar în absența unor dizabilități fizice, afectând capacitatea de muncă, relațiile familiale, activitățile zilnice. În acest context, recuperarea neuropsihologică este esențială.
[citeste si]
“Au fost dezvoltate numeroase strategii de recuperare a deficitului motor, cele mai cunoscute fiind mobilizarea imediată, terapia fizică intensă precoce, terapia de constrângere a mişcării, terapia robotică asistată precum şi stimularea farmacologică şi nonfarmacologică” precizează prof.dr.Dafin Mureşanu. Acesta a adăugat că „în timpul terapiei fizice pacienţii sunt ghidaţi prin intermediul exerciţiilor să încerce să îşi recâştige abilităţile pierdute. Recuperarea trebuie să continue și în condiții domestice, la domiciliu pacientului, intensitatea și durata acesteia depinzând atât de statusul clinic al pacientului, cât și de condițiile familiale, deoarece ei au nevoie de ajutorul și supraveghere din partea celor apropiați”. Pentru unii pacienți, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viața. De aceea un management adecvat presupune existența unor echipe multidisciplinare care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiștilor în acest domeniu este mai mult decât necesară şi obligatorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu