Tranzacție pe piața media. Va fi cea mai mare rețea de televiziune din Europa

Un magnat media vrea să creeze cea mai mare rețea europeană de televiziune. 

Miliardarul Rupert Murdoch vrea ca grupul britanic BSkyB, unde el deține 39,5% din acțiuni, să cumpere Sky Deutschland și Sky Italia, al căror proprietar este. Operațiunea se află în stadiu preliminar și nu se poate garanta că va reuși, subliniază Financial Times, care a obținut informația pe surse confidențiale. 

Sky Deutschland, care deține drepturi de difuzare a meciurilor din Bundesliga, campionatul german de fotbal, și Sky Italia formează, împreună cu televiziunea americană Fox și studiourile de film 20th Century Fox, activitățile lui Rupert Murdoch în domeniul audiovizualului.

British Sky Broadcasting Group (BSkyB), care a investit sume mari în tehnologie și drepturile de retransmisie a campionatului englez de fotbal, continuă să atragă în Marea Britanie, unde câștigă în continuare noi clienți pentru serviciile sale de televiziune cu plată și internet de mare viteză. În cele nouă luni încheiate pe 31 martie, BSkyB a înregistrat o majorare cu 7% a cifrei sale de afaceri la 5,67 miliarde de lire sterline, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel