Transilvania Channel, deţinut de finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, a primit joi o licenţă pentru difuzarea prin satelit, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), fapt care permite extinderea emisiei televiziunii la nivel naţional.
CNA a analizat şi aprobat, în şedinţa de joi, solicitarea societăţii Someş Media Trust SRL din Cluj Napoca de acordare a unei licenţe audiovizuale prin satelit televiziunii Transilvania Channel. Asociatul unic al societăţii Someş Media Trust SRL este Arpad Paszkany.
Pe de altă parte, o dată cu primirea unei licenţe de satelit, structura serviciului de programe Transilvania Channel nu se va modifica. Transilvania Channel difuzează producţie proprie (75%), producţii ale altor producători (10%) şi retransmite emisiunea "Uzina de dume" a postului Radio Impuls (15%). Jumătate din grilă este ocupată de programe de informare, 30% - programe de divertisment şi alte tipuri de programe, 10% - programe educative, culturale şi religioase, 5% - filme - şi 5% - publicitate.
În afară de postul Transilvania Channel, Arpad Paszkany este acţionar şi la televiziunea NCN din Cluj, alături de Vasile Dâncu, Ioan Rus, Szekernyes Karoly şi Mureşan Mariana. Totodată, Arpad Paszkany este acţionar şi la postul de radio Paprika Radio FM, potrivit site-ului CNA.
Pe de altă parte, în 23 mai, Vasile Dâncu, fost senator PSD, a declarat că a achiziţionat, alături de mai multe persoane, între care fostul ministru PSD Ioan Rus şi finanţatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkany, televiziunile locale NCN şi Transilvania Channel, publicaţiile Mesagerul de Cluj şi Servus, Cluj şi portalul citynews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu