Timp de patru ore nu se va putea circula pe tronsonlul Bălea Cascadă - Bâlea Lac al Transfăgărăşanului.
Şoferii nu vor putea circula luni, timp de patru ore, pe Transfăgărăşan, între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac, unde o echipă pirotehnică va detona o stâncă care pune în pericol traficul rutier, a anunţat vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov, Robert Elekes. Potrivit sursei citate, traficul rutier între Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac va fi oprit luni, între orele 10.00 şi 14.00.
Se intervine pentru înlăturarea stâncilor
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis marţi, ca specialiştii genişti să intervină pentru înlăturarea cu exploziv a stâncilor care pun în pericol circulaţia rutieră pe Drumul Naţional DN 7C "Transfăgărăşan" la km 132+700 şi pe Drumul Forestier Sădurel, la punctul de intersecţie cu Valea Porcului.
"Potrivit hotărârilor CJSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Cpt. Dumitru Croitoru" al judeţului Sibiu a fost împuternicit să întreprindă demersurile legale pentru solicitarea echipei de specialişti în lucrări genistice de derocare din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al României. Secţia de Drumuri Naţionale Sibiu va asigura sprijinul logistic pentru evacuarea materialului rezultat în urma derocărilor şi restabilirea siguranţei circulaţiei pe Drumul Naţional DN 7C "Transfăgărăşan" la km 132+700. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu va asigura restricţionarea circulaţiei pe durata executării lucrărilor de derocare", se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu