Preşedintele Traian Băsescu a discutat, miercuri, în cadrul unei vizite la Cotroceni a preşedintelui Marii Adunări Naţionale a Turciei, Cemil Çiçek despre rolul strategic al republicii şi relaţiile bilaterale în scopul păstrării echilibrului în regiune.
Autor: Maria Lenţoiu
Oficialul turc a susţinut un discurs în faţa plenului Camerei Deputaţilor, la invitaţia lui Valeriu Zgonea.
"Domnul Cemil Çiçek şi-a exprimat interesul deosebit faţă de evoluţia relaţiilor de cooperare dintre România şi Republica Turcia, amintind şi faptul că anul acesta se împlinesc 135 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre, şi a vorbit despre perspectiva Declaraţiei Comune a Parteneriatului Strategic dintre România şi Republica Turcia" se arată într-un comunicat al Preşedinţiei, citat de MEDIAFAX.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre evoluţia acţiunilor în scopul integrării Republicii Turcia în Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu