Traian Băsescu a făcut o declarație incredibilă, la România TV, cu privire la adevărata țintă a denunțului în care apar numele său și cel al lui Crin Antonescu.
"Între mine și Crin Antonescu a fost o adversitate politică și idnvidualaă. Nu ne-am înghițit unul pe altul", a spus Traian Băsescu la România TV.
"Este un atac în care două structuri, n-am să le nominalizez, vor scoaterea lui Danel Morar din Curtea Constituțională pentru că a avut îndrăzneala să cheme insitutțiile de forță și la repsctarea Constituiției", a mai spus TRaian Băsescu
Crin Antonescu: E o acuzație nedreaptă chiar și la adresa lui Băsescu
Crin Antonescu a reacționat și el după denunțurile la DNA ale Alinei Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu. Denunțul a fost depus la DNA în legătură cu o înțelegere în 2007 între Traian Băsescu și Crin Antonescu via procurorul-șef al DNA de atunci, Daniel Morar, prin intermedierea unui consilier prezidențial, Daniel Moldoveanu prin care un dosar penal deschis pe numele fostului lider al PNL a fost evaporat.
Antonescu respinge toate acuzațiile.
"E ziua și denunțul. Nu vreau să-mi petrec restul vieții cu astfel de aberații. Sunt lucruri absurde, nici nu merit să le contrazic. Nu mi s-a adus niciodată la cunoștiință deschiderea sau închiderea vreunui dosar penal la adresa mea. Un atac absurd. Nu am avut înțelegeri directe sau indirecte cu Traian Băsescu sau cu altcineva pentru că nu aveam de ce. O singură dată m-am văzut cu domnul Morar, la o festivitate. Nu am comis niciodată vreun act ilegal. Nu am avut cunoștiință de deschiderea sau închiderea vreunui dosar penal. Nu poate fi vorba de așa ceva", a spus Antonescu la RTV.
Acesta a făcut o și o afirmație surprinzătoare. "E o acuzație nedreaptă chiar și la adresa lui Traian Băsescu", a încheiat fostul președinte al PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu