€ 5.0908
|
$ 4.3146
|
Curs valutar: € 5.0908
|
$ 4.3146
 

Tragedie Colectiv. Strigăt deznădăjduit al unei mame care-și va înmormânta fiica

colectiv_alexis_34330500
 

Alexis Matache, tânără de 26 de ani, care absolvise Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din București, s-a stins duminică seară, pe un pat de la Spitalul Bagdasar, odată cu ultima ei suflare numărul morţilor din Colectiv ajungând la 30. Mama tinerei, Cristina Matache, a găsit puterea să posteze câteva cuvinte pe Facebook, acolo unde toţi apropiaţii, prietenii fiicei sale, dar şi necunoscuţii, pot vedea cum arată zbaterea sfâşietoare a unei mame care nu înţelege de ce copilul ei a trebuit să moară. 

La mai puţin de 48 de ore de la incendiul din Colectiv, tânăra Alexis Matache a pierdut lupta cu viața, lăsând în urmă o familie devastată de durere şi prieteni care refuză să creadă că nu o vor mai vedea niciodată.

Mama tinerei, Cristina Matache, a găsit puterea să-și strige durerea care o copleșește în câteva cuvinte pe Facebook.

"In 3 zile m-am rugat la toți sfinții din lume împreuna cu foarte multe persoane. Unde a fost Dumnezeu? Cu ce a greșit copilașul meu iubit si drag?", este strigătul deznădăjduit al mamei lui Alexis, care însoţeşte şi două fotografii cu tânăra şi căţelul ei, potrivit romaniatv.net.

"Cel mai bun si iubitor copilaș din lume. Fetita noastră vesela si plină de viața.Suntem goi si pustiiti. Ne-au nenorocit singurul copil sufletul si inima noastră. Criminalii trebuie sa plătească", a mai scris aceasta pe reţeaua de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close