Tragedie Club Colectiv. Stolnici: În astfel de cluburi se consumă ecstasy

Academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, președintele Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului România, atrage atenția că tragedia cumplită care a avut loc, vineri seară, în Club Colectiv, este consecința deficiențelor majore ale autorităților, precum și a neînțelegerii generației tinere. Totodată, academicianul semnalează faptul că la astfel de petreceri se consumă în mod frecvent droguri.

"Tragedia întâmplată în București în seara de 30 octombrie arată deficiențele majore ale autorităților și neînțelegerea generației tinere. Foarte mulți tineri petrec sfârșitul de săptămână în cluburi, baruri sau alte locuri recreaționare. CIADO a avertizat în nenumărate rânduri autoritățile, asupra pericolelor existente în cluburi, în special, consumul de droguri. În București sunt organizate multe petreceri ad-hoc pentru iubitorii de muzică de " bubuială " cum le place lor să zică. Aceste petreceri sunt anunțate în ultima secundă ca locații, ce nu întotdeauna sunt cele convenționale și se pot produce tragedii și în care se consumă droguri, ecstasy, lucru despre care am tot relatat prin pozițiile noastre. Nici la nivel de cunoaștere și nici de intervenție autoritățile nu fac nimic, iar tragedii au tot fost în acest sens, de la decesul tinerei ospătărițe din Centrul Vechi până la tragedia de aseară. Privesc cu multă îngrijorare consumul de droguri în cluburi, ce s-a extins și în universități", a declarat academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.

[citeste si]

Reputatul academician a făcut, totodată, și un apel la autoritățile române.

"Solicităm Guvernului României și instituțiilor responsabile o mai mare atenție în zona cluburilor atât la nivel de siguranță, dar și a altor aspecte ce țin de tineri" a mai spus academicianul Stolnici, care a ținut să transmită un mesaj și familiilor celor care au murit în incendiul din Club Colectiv, dar și celor răniți.

"Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și ne rugăm pentru sănătatea celor suferinzi", a conchis academicianul Stolnici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel