Procurorii DIICOT din Constanţa au reţinut doi bărbaţi şi o femeie, acuzaţi că au vândut peste 1.000 de comprimate ecstasy în staţiunea Mamaia.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, Liviu Todică şi Răzvan Alexandru Iliescu, domiciliaţi în Bucureşti, precum şi Beatrice Petrea din Mangalia au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc.
Anchetatorii susţin că, miercuri, în jurul orei 14,00, în timp ce se afla în zona cluburilor de noapte situate în nordul staţiunii Mamaia, Liviu Todică a vândut cantitatea de 1.001 comprimate ce conţineau ca substanţă activă 3,4-methylenedioxymetamfetamine (MDMA), drog de mare risc, pentru care a încasat suma totală de 5.000 de euro şi 2.500 de lei, fiind ajutat în acest sens de Iliescu Răzvan-Alexandru şi Petrea Beatrice, scrie Agerpres.
Cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cauza a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, cu suportul de specialitate asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu