Trafic de migranți. Câți bani primeau ”cărăușii” pentru fiecare persoană

Alexandru Ichim / 17 mai 2019 / 14:37 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Trei cetățeni români sunt vizați într-un dosar de trafic de migranți. Aceștia primeau sume serioase de bani pentru a trece ilegal frontiera mai mulți migranți. 

Procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei cetăţeni români, cu vârste cuprinse între 42 şi 48 de ani, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, cu denumirea generică "CĂRĂUŞII", specializat în săvărşirea infracţiunii de trafic de migranţi.

În fapt s-a reţinut că, începând cu luna septembrie 2018, a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri au acţionat în mod coordonat, în ceea ce priveşte racolarea, transportarea şi transferarea de persoane provenite din Asia şi România, în scopul trecerii ilegale a frontierei de stat către ţări din vestul Europei, prin ascunderea acestora în locuri special amenajate în mijloacele de transport.

Câți bani primeau ”cărăușii” pentru fiecare migrant

 

Membrii grupului infracţional racolau persoane înregistrate ca solicitanţi de azil în România şi le transportau către vestul ţării, cu scopul trecerii ilegale a frontierei de stat pentru a ajunge în state din vestul Europei. Pentru aceste servicii migranţii plăteau sume cuprinse între 500 şi 2.000 de euro de persoană.

La data de 09.11.2018, procurorii D.I.I.C.O.T au efectuat o acţiune de prindere în flagrant, în urma căreia un inculpat a fost surprins în timp ce încerca să scoată ilegal din ţară patru cetăţeni străini, ascunşi în compartimentul marfă al unei autoutilitare.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile.

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24