EXCLUSIV  Topolovăţu Mare, investiţii. Ovidiu Doţa: Lucrările au fost realizate cu fonduri proprii

asfaltare
asfaltare

Ovidiu Doţa, primarul comunei Topolovăţu Mare, a acordat un interviu DC News în cadrul căruia a vorbit, printre altele, despre principalele investiţii realizate în localitate de când a preluat mandatul de primar al comunei. 

Ovidiu Doţa, edilul comunei Topolovăţu Mare, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DC News, printre alte subiecte de interes pentru comunitatea locală, despre principalele proiecte pe care le-a realizat în perioada care a trecut de la începutul mandatului de primar al localităţii. 

Potrivit afirmaţiilor primarului Ovidiu Doţa, lucrările au fost realizate cu fondurile proprii ale comunei, bani care au mers atât către proiecte din domeniul educaţiei, cât şi în ceea ce înseamnă infrastructura de drumuri.

"Prima realizare a fost amenajarea unui teren de sport cu gazon sintetic pentru elevii şcolii dar şi pentru comunitatea locală, cu nocturnă şi tot ceea ce au nevoie. A urmat un program de asfaltare în Iosifalău -  aproape integral – am mai reuşit o asfaltare a unui drum de legătură de la centrul comunei la Topolovăţul Mic. Lucrările au fost realizate pe fonduri proprii", ne-a declarat primarul Ovidiu Doţa.

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de Ovidiu Doţa: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel