Toni Greblă: Guvernul, preocupat de colaborarea cu societatea civilă

Toni Grebla
Toni Grebla

Guvernul României este preocupat să aibă o cât mai mare deschidere faţă de societatea civilă, a afirmat Secretarul General al Guvernului, Toni Greblă, la Reuniunea informală a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale, organizată astăzi la Palatul Victoria, în cadrul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

"Cu cât vom demonstra atât în plan naţional, dar şi la nivelul deciziilor Uniunii Europene că vom avea o cât mai mare deschidere faţă de societatea civilă, cu atât mai mult va exista un parteneriat solid între guverne şi cetăţeni, între cetăţenii europeni, organismele şi instituţiile Uniunii Europene", a declarat Toni Greblă.

La sesiunea de deschidere a Reuniunii, Secretarul General al Guvernului a precizat că practicile curente de asigurare a participării societăţii civile la procesele decizionale relevă provocările actuale ale domeniului, subsumate, în principal, necesităţii de uniformizare şi standardizare la toate nivelurile autorităţilor şi instituţiilor publice.

"Standardele dorite pentru o guvernare deschisă şi, probabil, în curând transpuse în legislaţia europeană trebuie să reprezinte standarde minime, încurajând ţările membre să dezvolte, fiecare pe specificul său, o guvernare deschisă care să asigure o cât mai largă şi efectivă contribuţie a societăţii la decizie", a declarat Secretarul General al Guvernului.

Ce atribuţii are Secretariatul General al Guvernului



Toni Greblă a mai arătat că Secretariatul General al Guvernului, prin Direcţia pentru Guvernare Deschisă şi Relaţia cu Societatea Civilă, are atribuţii care vizează elaborarea, coordonarea şi monitorizarea implementării politicii în domeniile guvernării deschise, transparenţei şi accesului la informaţii de interes public, consultării publice şi creşterii capacităţii operaţionale a asociaţiilor şi fundaţiilor.

Evenimentele din cadrul Reuniunii informale a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale sunt organizate de Ministerul Afacerilor Externe, joi şi vineri, la Palatul Victoria şi la Palatul Parlamentului, contribuind la atingerea priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

La dezbaterile din cadrul Reuniunii informale a Grupului de lucru pentru Afaceri Generale iau parte aproximativ 50 de participanţi de la Reprezentanţele Permanente ale Statelor Membre ale Uniunii Europene, Serviciul Juridic al Consiliului UE, Secretariatul General al Consiliului, Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel