EXCLUSIV  Tone de legume, aruncate la groapa de gunoi. Daea: Avem pierderi zi de zi. Aceasta era soluţia

Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

Petre Daea a vorbit despre legumicultorii care ajung să arunce tone de castraveți pentru că nu cumpără nimeni.

Fără o piață de desfacere, legumicultorii au început să arunce pe câmp tone de castraveți. Nici cu 20 de bani pe kilogram nu s-au vândut castraveții, spun producătorii.

Era ușor de întrezărit această situație nefericită

„Din nefericire aceasta este situația și ea era ușor de întrezărit, în condițiile în care am scos din joc Casa de comerț agroalimentar care era instrumentul necesar pentru situația în care producătorul își căuta rețea de desfacere. Casa de comerț ținea evidența cantităților de legume produse în diferite zone ale țării cu mult efort și multă trudă și le punea pe piață. Iar acolo unde este cazul, să introducă în procese de industrializare în așa fel încât să nu pierdem producția, în beneficiul producătorului, consumatorului și, evident, al statului”, a explicat ministrul Agriculturii din guvernele Partidului Social Democrat din 2017-2019, EXCLUSIV pentru DC NEWS.

„Iată că prin lipsa aceasta de gândire în domeniu producem astăzi pierderi zi de zi – nu numai la castraveți. O să apară și alte legume care vor avea, din nefericire, aceeași soartă întrucât lanțul de distribuție este rupt, iar politica în domeniu nu este coerentă”, a adăugat Petre Daea.

Producătorii trebuiau puși în cunoștință de cauză

Legumicultorii au transmis că nu mai pot da castraveții nici cu 20 de bani pe kilogram. „Evident, așa este când nu ai un sortiment de legume stabilit în funcție de cererea de piață, iar acest lucru era posibil în condițiile în care aveai integratorul de care am vorbit. Astfel, puteai să studiezi și piața și să pui în cunoștință de cauză pe producători. Aceștia nu știu toate aceste elemente, în condițiile în care marea majoritate a cantităților de legume din țară se distribuie prin supermarketuri, iar supermarketurile au canalele lor de aprovizionare, canale tradiționale. Cu alte cuvinte, pun în ofsaid pe producătorul român care, iată, spuneam și repet că este dezavantajat atât de politica în domeniu, cât și de lipsa de reacție administrativă a guvernului care trebuia să activeze Casa de comerț”, a conchis politicianul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel