Toate gările Capitalei vor fi unite printr-un tunel

Executivul  a adoptat, miercuri, Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România şi Ministerul Transporturilor din Regatul Belgiei cu privire la cooperarea în domeniul lucrărilor de infrastructură pentru unirea celor trei gări din Bucureşti printr-un tunel. Scopul proiectului este de a transforma Gara de Nord dintr-o staţie capăt de linie într-o conexiune directă, dar şi de a aduce cea mai importantă gară din ţară la standardele moderne europene.

Memorandumul, semnat la 22 septembrie 2011, a fost aprobat ieri de către Guvernul României şi vine ca un proiect de modernizare, reabilitare şi extindere a infrastructurii de transport din zona Capitalei.

"Astfel, se asigură cadrul juridic între ministerele transporturilor din cele două state pentru cooperarea în regim de parteneriat public-privat direct şi prin intermediul companiilor sub autoritate, din domeniul infrastructurii din zona Bucureşti", se arată într-un comunicat emis de Guvern.

Lucrările vor include complexul Gara de Nord, cea mai importantă staţie de cale ferată din cadrul sectoarelor româneşti ale coridoarelor pan-europene de transport feroviar IV şi IX. Zona Bucureşti va include toate echipamentele, facilităţile şi elementele de infrastructură care corespund unei staţii de cale ferată moderne, cu scopul de a simplifica şi fluidiza traficul feroviar de la Chitila la Gara Bucureşti Progresul, legătura prin tunel spre Gara Obor şi legătura prin tunel spre Gara de Sud, cu scopul de a transforma Gara de Nord dintr-o stație capăt de linie într-o conexiune directa, se arata in comunicatul transmis de Guvern.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel