Titlul de doctor al generalului Dumitru Dumbravă, anulat pentru plagiat. Tribunalul Bucureşti, decizie

Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Tribunalul Bucureşti a decis anularea diplomei de doctorat a generalului SRI Dumitru Dumbravă, după ce a constatat faptul că aceasta era plagiată. 

Decizia nu este, însă, definitivă, şi poate fi atacată prin recurs. 

"Admite acţiunea. Anulează diploma de doctor seria H nr.0004769/1116/7.12.2012 emisă de pârâtă. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a CAF. Pronunţată azi, 29.09.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei", se arată în decizia tribunalului.

Decizia de anulare pentru plagiat a diplomei de doctor a generalului Dumbravă vine după ce, în februarie acest an, Tribunalul București a anulat și diploma de doctor a generalului Gabriel Naghi, fost șef al SPP pe vremea președintelui Ion Iliescu și fost consilier general PSD în Consiliul General al Municipiului București. În iulie, Curtea de Apel București a anulat și diploma de doctor a lui Romeo Raicu, fost parlamentar PDL și președinte al Comisiei parlamentare de control a SIE.

În vara anului trecut Academia Națională de Informații (ANI) ”Mihail Viteazul” a SRI a cerut în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, printre care și Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului, scrie G4Media.

Dumitru Dumbravă a fost trecut în rezervă în 2018 

Trecerea în rezervă a fost făcută la cererea lui Dumitru Dumbravă. Daniel Dragomir scrie despre Dumitru Dumbravă că este ”unul dintre cei mai importanți pioni ai statului paralel” și ”creatorul câmpului tactic. 

Într-un interviu din 2015, Dumitru Dumbravă a lăsat să se înțeleagă că instanțele constituie ”câmp tactic” pentru SRI. Totodată, el afirma că SRI ar urmări unele dosare până la decizia definitivă: ”Dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze”. 

VEZI Dumitru Dumbravă, trecut în rezervă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel