Tir cu zeci de mii de tuburi de spray, confiscat de autorităţi

Autorităţile române au confiscat peste 55.000 de tuburi de spray contrafăcute, în valoare de peste 388.000 lei, dintr-un autotren ce transporta mărfuri achiziţionate de către o societate din Ungaria de la o societate din Turcia, informează, miercuri, un comunicat de presă al IPJ Giurgiu. 

'Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu-Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au desfăşurat o acţiune în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu pe linia traficului cu produse contrafăcute. Cu această ocazie a fost identificat un autotren condus de către un cetăţean turc care transporta 55.440 tuburi de spray insecticid şi 70 cutii cu baloane, mărfuri achiziţionate de către o societate din Ungaria de la o societate din Turcia. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea bunurilor transportate, autotrenul a fost supravegheat până la destinaţie şi a fost interceptat pe raza municipiului Piteşti, judeţul Argeş', precizează sursa citată.

La controlul vamal, bunurile identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, expertizării şi stabilirii prejudiciului cert. Întreaga cantitate de 55.440 tuburi de spray, în valoare totală de 388.080 de lei a fost inventariată cu sprijinul poliţiştilor de la IPJ Argeş după care a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetării şi expertizării bunurilor, fiind depozitată într-o hală din incinta Biroului Vamal de Interior Piteşti. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel