Tineri reținuți după ce au furat un porc. Poliția a recuperat animalul pe jumătate

Un porc a fost furat dintr-o curte dintr-o localitate din Sibiu. Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com.
Un porc a fost furat dintr-o curte dintr-o localitate din Sibiu. Foto cu caracter ilustrativ. Sursa: Pixabay.com.

Patru tineri din Sibiu, trei dintre ei minori, au furat un porc dintr-o gospodărie și l-au tăiat imediat. Polițiștii au recuperat jumătate din animal. 

Un bărbat din localitatea Netuș a sesizat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita, județul Sibiu, cu privire la faptul că, în noaptea de 26/27 ianuarie, persoane necunoscute au sustras dintr-o anexă a gospodăriei un porc de aproximativ 60 de kg.

”La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției rurale însoțiți de un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic și o echipă din cadrul Echipei Operative Canine a I.P.J. Sibiu. Cu ajutorul conducerii în teren de către câinele de urmă, Bond, polițiștii au reușit în scurt timp identificarea presupușilor autori ai faptei. Este vorba despre patru tineri, în vârsta de 14, 15, 18, respectiv 20 de ani, din aceeași localitate”, au anunțat reprezentanții IPJ Sibiu. 

Polițiștii au recuperat aproape jumătate din porc

La domiciliul unuia dintre cei identificați, s-a găsit și recuperat cantitatea de 27 de kg de carne de porc.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar față de doi dintre presupușii autori, cel în vârstă de 18 și cel în vârstă de 20 de ani, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor în cauză.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel