Tineri beți și fără permis, accident rutier cu o mașină furată

Accident
Accident

Doi tineri beți și fără permis au fost implicați, sâmbătă seara, într-un accident rutier, cu o mașină pe care se pare că au furat-o dintr-un sat din Sibiu. Polițiștii fac verificări pentru a stabili care dintre ei a fost la volan în momentul accidentului.

Potrivit Poliției Sibiu, accidentul a avut loc pe un drum comunal din Zlagna, primele indicii fiind că șoferul unui autoturism a pierdut controlul direcției de mers și a lovit un copac.

La fața locului au fost găsiți doi tineri, unul de 19 ani și unul de 27 de ani, care se pare că ar fi furat mașina din localitatea Ighiș, cu puțin timp înainte de accident.

„Cei doi emană halenă alcoolică și nu au permis de conducere", au transmis reprezentanții Poliției Sibiu.

Polițiștii rutieri fac verificări pentru a stabili care dintre cei doi tineri se afla la volan în momentul producerii accidentului rutier, potrivit Mediafax. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel