Timmermans, lansare în cursa pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene

Frans Timmermans îşi va face cunoscute, la congresul socialiştilor europeni, priorităţile de candidat la preşedinţia Comisiei Europene.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, îşi va prezenta sâmbătă la Lisabona, la congresul socialiştilor europeni, priorităţile şi foaia de parcurs în calitate de candidat al familiei politice social-democrate pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, ocupat în prezent de popularul Jean-Claude Juncker, transmite agenţia EFE.

Timmermans va fi anunţat formal drept cap de listă al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) la europarlamentarele de anul viitor. Singurul său contracandidat socialist, comisarul european Maros Sefcovic, s-a retras din cursă pe 5 noiembrie. Înainte de a intra în executivul comunitar, Frans Timmermans, în vârstă de 57 de ani şi membru al partidului laburist olandez PvdA, a acumulat experienţă şi în politica internă a Olandei, unde a fost membru al parlamentului de la Haga şi ministru de externe. Juncker a spus adesea despre Timmermans că este mâna sa dreaptă şi apărătorul legalităţii şi regulamentelor.

Socialiştii au pierdut teren

Parlamentul European a cerut ca preşedinte al Comisiei Europene să devină unul din capii de listă în alegerile europarlamentare, aşa cum s-a întâmplat cu Jean-Claude Juncker în 2014 (aşa-numitul sistem 'Spitzenkandidat'). Eventualul nominalizat va trebui să fie aprobat de o majoritate în Parlamentul European, dar Consiliul European este liber să nominalizeze o persoană care nu a fost cap de listă în alegerile europarlamentare. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri, care îl vor nominaliza de fapt pe succesorul lui Juncker, se opun unei legături automate între alegerile europarlamentare şi poziţia de şef al Comisiei Europene.

În plus, nu este clar ce şanse au socialiştii europeni să obţină după europarlamentare postul ocupat în prezent de Jean-Claude Juncker, în condiţiile în care alegerile şi sondajele efectuate în numeroase ţări europene arată că socialiştii au pierdut teren, adesea în favoarea formaţiunilor de orientare naţionalist-conservatoare, iar acelaşi post este dorit şi de popularii europeni, din partea cărora candidează liderul grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel