Țigările și tutunul, cele mai traficate la granița de vest. Majoritatea traficanților sunt români

FOTO: Politia de Frontiera
FOTO: Politia de Frontiera

Țigările și tutunul sunt cele mai traficate produse prin vămile din vestul țării, iar cea mai mare captură, în valoare de peste 7 milioane de lei, a fost făcută la vama Nădlac II, în luna noiembrie.

Cele mai traficate produse de contrabandă la frontiera cu Ungaria sunt țigările și tutunul, iar valoarea produselor confiscate de la începutul anului fiind de peste 11 milioane de lei doar în județele Arad și Bihor, scrie Agerpres, citând un comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, care are în competență frontiera cu Ungaria din cele două județe.

”Persoanele cercetate în cauzele penale din sfera contrabandei, înregistrate în zona de competenţă a I.T.P.F. Oradea, sunt de cetăţenie română în proporţie de 95%. În acest an, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul I.T.P.F. Oradea au întocmit 17 dosare penale vizând comiterea unor infracţiuni din sfera contrabandei”, arată sursa citată.

Comparativ cu anul 2022, autorităţile de frontieră au constatat că se menţine numărul de cazuri de contrabandă, însă diferă tipul bunurilor traficate.

Astfel, dacă în perioada similară a anului 2022 a fost reţinută cantitatea totală de 23.613 kilograme de tutun de narghilea, 58 kilograme de tutun vrac şi 624.800 ţigarete, în acest an au fost confiscate 17.214.520 ţigarete şi 14,5 kilograme de tutun de narghilea.

Țigări în valoare de 7 milioane de lei, cea mai mare captură la granița de vest

Cea mai mare captură de ţigări de contrabandă a fost făcută, la frontiera de vest, la finalul lunii noiembrie.

Peste 1.100 de baxuri de ţigări, în valoare de aproximativ 7.000.000 de lei, au fost descoperite într-un TIR condus de un român, verificat în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

Conform documentelor de însoţitoare a mărfii, autocamionul circula pe ruta Germania - Republica Moldova şi ar fi trebuit să fie încărcat cu hârtie.

Un alt caz al poliţiştilor de frontieră arădeni a avut loc în luna iunie, însă nu la graniţă, ci pe DN 7, între Pecica şi Arad. Un echipaj a oprit în trafic, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pentru combaterea contrabandei, un autocamion condus de un român în vârstă de 48 de ani.

În compartimentul de marfă au fost găsite 845.000 de pachete cu ţigări, în valoare de peste 2.200.000 de euro.

Potrivit Poliției de Frontieră, sintagma ”contrabandă la frontiere” se referă la trecerea ilegală peste graniță a unor mărfuri interzise la deţinere sau pentru care există obligativitatea deţinerii unor autorizaţii speciale, ori se referă la mărfuri sustrase de la plata accizelor/taxelor vamale (armament, explozibil, medicamente, substanţe interzise, ţigări şi produse din tutun, alcool etc.).

Citește și: Nouă ipoteză în cazul asasinatului cu bombă de la Arad. Ioan Crișan, ucis de un șef al mafiei ruse din Republica Moldova

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel