Urmărește emisiunea live


Procurorul general: Verificăm dosarele Bercea din iulie

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat că dosarele interlorpului Sandu Anghel, zis și Bercea Mondial, sunt verificate atât de instituția pe care o conduce, cât și de Consiliul Superior al Magistraturii.

Tiberiu Nițu a făcut precizări după ce vicepreședintele CSM, George Muscalu, a anunțat că CSM a cerut Parchetului General să reanalizeze 4 dosare ale lui Bercea Mondial în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

"Deja noi facem aceste verificări. Atunci când am dispus controlul pentru verificarea legalității soluțiilor, acestea vizează și aspectele cu privire la care Secția pentru procurori a trimis raportul și concluziile Inspecției Judiciare", a declarat Tiberiu Nițu.

Bercea Mondial. CSM discută redeschiderea a patru dosare

El a adăugat că PG verifică "legalitatea soluțiilor dispuse în cazurile în care a fost cercetat Sandu Anghel, precum și alte persoane cercetate în acest caz". 

Tiberiu Nițu a precizat că PG face verificări de la sfârșitul lunii iunie, ca urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public.

Procurorul general a subliniat că Parchetul General verifică legalitatea soluțiilor dispuse în dosarele Bercea, pe când CSM se ocupă de abaterile disciplinare.

Magistrații care au greșit în cazul acestor dosare vor fi sancționați disciplinar, a arătat Nițu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel