Theresa May, prima mutare după rezultatul moţiunii de cenzură

Theresa May
Theresa May

Miercuri seara, după ce Parlamentul Regatului Unit a respins o moţiune de cenzură, premierul Theresa May a discutat cu liderii partidelor de opoziţie, însă nu şi cu principalul său adversar politic, Jeremy Corbyn, transmite DPA.

Seara târziu, May s-a adresat presei, la reşedinţa sa oficială din Downing Street 10, şi s-a declarat dezamăgită de refuzul Partidului Laburist de a dialoga. Ea a precizat că s-a întâlnit cu reprezentanţii liberal-democraţilor, Partidului Naţional Scoţian şi partidului galez Plaid Cymru.

Prim-ministrul a insistat că uşa rămâne deschisă şi pentru laburişti, care ar trebui 'să lase deoparte propriile interese' şi 'să colaboreze constructiv' pentru a găsi o modalitate de a realiza Brexit-ul - retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

„De mâine vor avea loc întâlniri între reprezentanţi de rang înalt ai guvernului, inclusiv eu, şi grupuri de parlamentari care reprezintă cel mai larg spectru de puncte de vedere din întregul Parlament”, a anunţat May.

Moţiunea de cenzură a fost respinsă la numai o zi după ce Parlamentul a votat împotriva acordului negociat de guvernul de la Londra cu Uniunea Europeană privind condiţiile pentru Brexit. 

VEZI ȘI:

TAXA pe lăcomie. Borza, SEMNAL PUTERNIC. Ce i-a cerut lui Teodorovici

Amnistie - graţiere. Borza deschide cutia Pandorei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel