Theresa May: În Marea Britanie există o toleranţă prea mare faţă de extremism

Marea Britanie nu poate continua să tolereze în continuare extremismul, a afirmat duminică premierul britanic, Theresa May, după atentatul din centrul Londrei, soldat, potrivit bilanţului actual, cu cel puţin şapte morţi şi 50 de răniţi.

"Atacurile teroriste constituie o denaturare a islamului, parte a unui nou curent. Învingerea acestei ideologii reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale vremurilor noastre", a declarat Theresa May în primul discurs rostit după atacurile teroriste.

"În Marea Britanie există o toleranţă prea mare faţă de extremism, iar ţara nu poate continua în acest fel; destul chiar înseamnă destul", a adăugat şeful Executivului de la Londra, precizând că strategia antiteroristă va fi reconfigurată.

[citste si]

Şeful guvernului de la Londra a subliniat că ultimele trei atacuri, cel de sâmbătă seară, cel de pe Manchester Arena, de la concertul Arianei Grande şi cel de pe podul Westminster, din 22 martie, nu sunt conectate între ele:

„Nu mai vorbim despre atacatori singuratici care pun la cale aceste atacuri. Acum terorismul naşte terorism. Lucrurile trebuie să se schimbe. Aceste atacuri nu sunt conectate între ele printr-o reţea, ci într-un alt sens. Ele sunt legate de ideologia islamismului radical", a declarat premierul britanic Theresa May în cadrul conferinţei de presă organizate duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel