Test rachetă nucleară. Marea Britanie, acuzată că a ascuns testul ratat

Bogdan Bolojan / 22 ian 2017 / 15:41 Salveaza PDF Comentarii

Guvernul britanic era acuzat duminică în legătură cu faptul că a ascuns existența unui test cu rachetă nucleară ratat în 2016, cu câteva săptămâni înainte de un vot decisiv în parlament privind reînnoirea programului. Conform Sunday Times, a fost o problemă serioasă ce a dus la îndreptarea accidentală a rachetei spre SUA.

Premierul Theresa May a refuzat să spună duminică la BBC dacă era la curent cu acest incident în momentul în care făcea apel la deputați să aprobe, pe 19 iulie 2016, reînnoirea celor patru submarine nucleare Trident ale țării.

Citând, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil al Royal Navy, Sunday Times a relatat că testul cu rachetă nucleară Trident II D5 neînarmată s-a confruntat cu ''o deficiență serioasă'' în largul Floridei în iunie.

''Cauza rămâne una 'top secret', dar racheta a deviat de la traiectoria sa îndreptându-se către SUA după ce a fost lansată de la bordul submarinului 'HMS Vengeance', unul dintre cele patru submarine nucleare britanice'', scrie ziarul.

''Eșecul dezastruos al primului nostru test nuclear în patru ani a făcut să sufle un vânt de panică la cel mai înalt nivel guvernamental și militar'', a subliniat sursa publicației Sunday Times, informează Agerpres.

[citeste si]

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22