Termenele pentru lucrările de modernizare ale drumurilor naționale

Foto: gazetadecluj.ro
Foto: gazetadecluj.ro

Ministrul Transporturilor, despre modernizarea DN 71 şi DN 7 din Dâmboviţa: „Avem termene de lucrări asumate”.

Modernizarea şi lărgirea la patru benzi a DN 71 Băldana-Târgovişte şi a DN 7 Bâldana-Titu au termene clare, asumate, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc. 

„După cum ştiţi, în Master Planul General de Transport, documentul strategic care ne permite accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea obiectivelor de infrastructură din România, avem identificat, ca obiectiv pentru judeţul Dâmboviţa, drumul de legătură A1 - Titu - Bâldana - Târgovişte - Sinaia. Este un proiect amplu, dar o să-l discutăm pe sectoare. Pentru drumul A1 - Titu, un proiect de 14 km, la nivelul CNAIR avem un studiu de fezabilitate din 2008, care presupune ca acest drum să fie la profil de o bandă pe sens. Dar, întrucât în Master Plan a fost identificat la 2 benzi pe sens, am discutat cu conducerea companiei şi, spre sfârşitul lunii aprilie, vom lansa spre achiziţie procedura de revizuire SF (studiu fezabilitate, n.r.) şi PT (proiect tehnic, n.r.) în sensul lărgirii drumului la 4 benzi, urmând ca apoi să scoatem la licitaţie, pentru execuţie, drumul”, a spus ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, potrivit Agerpres. 

Bâldana-Titu 

Modernizarea şi lărgirea la patru benzi a tronsonului de drum Bâldana-Titu reprezintă o promisiune făcută de guvernanţi încă de la înfiinţarea Centrului Tehnic al Renault de la Titu. 

„Pentru sectorul Titu - Bâldana, un proiect cu o lungime de 21,4 km şi o valoare de aproximativ 50 de milioane euro, suntem în curs de pregătire a documentaţiei de atribuire pentru proiectare, plus execuţie şi vom urca proiectul pe SEAP undeva la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai”, a precizat ministrul Transporturilor. 

Bâldana-Târgovişte

Legat de un alt proiect important de infrastructură pentru judeţul Dâmboviţa, lărgirea la patru benzi a DN 71 Bâldana-Târgovişte şi modernizarea aceluiaşi drum până la Sinaia, ministrul Transporturilor a spus că în acest an se va pune pe SEAP achiziţia publică pentru proiectare şi execuţie. 

„Pentru sectorul 3, Bâldana - Târgovişte - Sinaia, vreau să vă spun că în cursul acestei săptămâni, pe 3 aprilie, am trecut prin CTE-ul (Comitetul Tehnico-Economic, n.r.) companiei proiectul, a fost avizat de toată compania; urmează să trecem acest obiectiv şi prin CTE-ul ministerului şi să aprobăm hotărârea de guvern privind indicatorii tehnico-economici. Este un proiect ambiţios, 103 km şi 400 milioane euro valoare, tot pe POIM. La începutul semestrului doi vom urca pe SEAP achiziţia publică pentru proiectare plus execuţie lucrări”, a precizat ministrul Alexandru Răzvan Cuc. 

Acesta a subliniat că proiectele despre care a vorbit sunt prevăzute în Master Planul de Transporturi şi că nu vor fi probleme de finanţare pentru ele. 

[citeste si]

„Vă spuneam că aceste proiecte sunt identificate în Master Plan. Asta înseamnă că niciodată nu vom avea probleme de finanţare pe ele. Deci, în momentul când se lansează, bani vor fi pentru a putea finaliza. Aici, bineînţeles, suntem condiţionaţi şi de eventuale contestaţii şi de competenţa firmelor care vor derula aceste proiecte. Dar, din partea ministerului, termenele asumate se vor respecta”, a precizat ministrul Alexandru Răzvan Cuc. 

Ministrul Transporturilor a efectuat, vineri, o vizită în judeţul Dâmboviţa, a fost prezent la Titu, Târgovişte şi Pucioasa, a mers la gările din cele trei localităţi, s-a interesat de starea DN 71 Bâldana-Târgovişte-Sinaia, DN 7 Bâldana-Titu, precum şi de intrările în municipiul Târgovişte, dar şi de anumite poduri care au nevoie de lucrări de consolidare sau care sunt în lucru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel