Teribilism la volan: Femeie ucisă de un tânăr fără permis

Un tânăr fără permis a fost reţinut după ce a provocat un accident soldat cu un mort şi un rănit grav.

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care nu deţine permis de conducere, a fost reţinut de poliţiştii argeşeni, marţi, după ce autoturismul la volanul căruia se afla a fost implicat într-un accident soldat cu decesul unei femei şi rănirea gravă a unui bărbat.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, tânărul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. Evenimentul rutier s-a produs luni seară, pe strada Nicolae Dobrin din municipiul Piteşti.

Din primele cercetări a reieşit că un şofer de 49 de ani ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure, autoturismul său fiind acroşat de o maşină care circula în aceeaşi direcţie, condusă de tânărul de 19 ani. În urma impactului, şoferul primului autoturism a fost grav rănit, iar soţia sa, în vârstă de 47 de ani, a murit.

Tânărul de 19 ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat şi prins după scurt timp de poliţişti. El a fost audiat în cursul nopţii, fiind apoi reţinut pentru 24 de ore.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel