Teodor Meleșcanu, conferință la Munchen

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, participă, de vineri până duminică, la Munchen, la cea de-a 53-a ediție a Conferinței pentru politici de securitate.

Potrivit unui comunicat al MAE, pe agenda conferinței din acest an sunt "teme relevante pentru gestionarea provocărilor de securitate actuale, legate, printre altele, de cooperarea transatlantică, prioritățile prezente și de perspectivă ale NATO, viitorul proiectului european", scrie Agerpres.

În ceea ce privește dezbaterile tematice, acestea vor viza securitatea energetică, cibernetică și cea climatică. Sunt, de asemenea, prevăzute discuții cu caracter regional cu privire la Eurasia, Asia de Sud-Est, Peninsula Coreeană, Arctica și Orientul Mijlociu.

"Participarea ministrului Afacerilor Externe la Conferința de la Munchen va oferi prilejul pentru prezentarea viziunii României cu privire la situația de securitate la nivel european și global, cu evidențierea importanței relației trans-atlantice și a rolului NATO și UE în actualul context internațional, precum și a contribuțiilor specifice ale țării noastre. În marja Conferinței, șeful diplomației române va avea o serie de întrevederi bilaterale cu miniștri de Externe și personalități politice prezente la eveniment, va participa la dejunul de lucru la nivel înalt oferit de organizația Atlantic Council, precum și la dineul de gală oferit de premierul landului Bavaria, Horst Seehofer", se precizează în comunicat.

Conferința internațională de la Munchen reprezintă unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reunește în mod tradițional lideri și factori de decizie importanți în materie de securitate și apărare.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel