€ 5.0904
|
$ 4.3406
|
Curs valutar: € 5.0904
|
$ 4.3406
 

Tentativă de trecere a graniţei în mod fraudulos. O tânără din Republica Moldova, reţinută de poliţia de frontieră

politie-frontiera politie-frontiera
 

O tânără de 22 de ani, din Republica Moldova, a fost reţinută de poliţia de frontieră după ce a încercat să iasă în mod fraudulos din ţară. 

Aceasta a prezentat la vamă acte pe care le-a găsit pe o plajă din Constanța. Ea este cercetată acum de polițiști pentru fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei.

Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac II au depistat o femeie din Republica Moldova, în vârstă de 22 de ani, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosind o carte de identitate ce aparţinea altei persoane. Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, tânăra călătorea miercuri seara ca pasager într-o mașină înmatriculată în Bulgaria. Polițiștii au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care tânăra a fost dusă la sediul instituției.

„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânăra este cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 22 ani, care a declarat că a găsit cartea de identitate pe plajă în Constanţa”, se arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close