Posibilă tentativă de asasinare a șefei Asociației Magistraților. Judecătoarea Baltag: Nu suntem speriați

Persoane necunoscute au tăiat furtunurile de presiune de la frânele autoturismului în care urmau să urce șefa Asociației Magistraților din România, Gabriela Baltag, de la Secția civilă a Tribunalului Neamț, și a soțul acesteia, judecătorul Vasile Baltag, șeful Secției Penale a Tribunalului Iași, potrivit luju.ro. Într-o intervenție telefonică la Antena 3, judecătoarea Baltag a declarat că, potrivit expertizelor făcute de mecanici, neregulile au fost descoperite la sistemul de direcție, unde cineva a operat ”cu migală”.

Președintele de onoare al AMR, Viorica Costiniu, a declarat pentru Antena 3 că astfel de încercări au vizat-o și pe fosta șefă a AMR, Mona Pivniceru.

”Este o reeditare a unei situații prin care  a trecut și Mona Pivniceru, în sensul că aseară, când soții Baltag au revenit în Piatra Neamț, au observat că locul lor de parcare era ocupat, motiv pentru care au fost nevoiți să parcheze mașina într-un loc foarte întunecos. Dimineață au observat că ceva se întâmplase cu mașina”, a spus Costiniu, care a precizat că soții Baltag se pregăteau să-și conducă fetița la școală.

Ea a adăugat că, în acel moment, judecătorul Vasile Baltag a mers cu mașina la service, unde i s-a spus că furtunurile au fost ”tăiate la finețe”, prezentând 5-6 tăieturi pe furtun.

Conform luju.ro, Gabriela și Vasile Baltag au sunat de urgență la 112, la fața locului deplasându-se echipaje de Poliție, care au declanșat cercetările. Politiștii au confirmat avariile existente la mașină, stabilind că a fost tăiat atât furtunul de presiune de la roata dreaptă-față, cât și furtunul de presiune de la roată stânga-față. Anchetatorii au cerut imaginile de la camerele video existente la magazinele din apropiere pentru a-i identifica pe cei care au "umblat" la mașina judecătorilor. 

În 2010, când judecătoarea Mona Pivniceru, la acea vreme președinte al AMR, se deplasa de la Iași la București, putea fi victima unui accident rutier după ce o roată a autoturismului pe cale îl conducea s-a desprins. Mona Pivniceru a solicitat efectuarea unei expertize, în urma căreia s-a stabilit că s-a "umblat la mașină".

Judecătoarea Baltag: Nu suntem speriați

Judecătoarea Gabriela Baltag a declarat, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că ea și soțul ei nu sunt speriați și că sunt conștienți de riscurile meseriei pe care amândoi o practică.

Ea a povestit cum a descoperit că mașina sa nu funcționează corespunzător.

”Am observat că mașina noastră are o problemă. Numărul din față era distrus și mașina, cînd a dat să pornească, a scos o grămadă de zgomote”, iar bordul a indicat multe probleme, a spus ea.

În primă fază, judecătoarea a crezut că mașina sa a fost ținta unor acte de vandalism ale tinerilor.

”Am crezut că au dat cu picioarele în mașină. A mers soțul meu la poliție (...) Abia când am mers la secție (...) i-au spus soțului meu că sunt tăiate cablurile de la sistemul ABS de la ambele roți din față, iar pentru una dintre roți o parte lipsește”, a mai relatat magistratul

Am fost la trei service-uri, care au confirmat că lipsește o bucată de cablu, pe care am găsit-o la fața locului tăiată în 5 bucăți, a adăugat ea. ”Au vrut să arate că sunt stăruitori”, a apreciat judecătoarea.

”La service ni s-a spus că a fost o activitate de migală”, a relatat judecătoarea Baltag.

Poliția a pornit o anchetă

”Organele poliție au luat amprente, au făcut fotografii. Mașina este pe parte de direcție afectată, așa îmi spune soțul meu. Nu frâna am înțeles că este afectată, partea asta de direcție”, a precizat Gabriela Baltag, care a adăugat că mașina fusese verificată în urmă cu aproape o lună.

Gabriela Baltag, care lucrează în magistratură de 21 de ani, a mărturisit că nu a mai trecut niciodată printr-un asemenea incident.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel