Taxe uriaşe pentru zile de permisie şi telefoane în închisoare, plătite unui agent de la Penitenciarul Bacău

Florin Răvdan / 27 oct 2019 / 09:13 Salveaza PDF Comentarii

Deţinuţii din penitenciarul Bacău erau forţaţi să plătească pentru zilele de permisie. 200 de euro era taxa, iar aceasta trebuia plătită unuia dintre agenţii şefi din penitenciar. Pe lângă aceasta, mai erau şi alte taxe impuse deţinuţilor. 

Un agent şef de penitenciar din Bacău lua de la deținuți o „taxă" de 200 de euro pentru o zi de permisie, iar pentru a duce un telefon la cei închiși primea până la 1.000 de euro. Pe lângă bani, agentul cerea rudelor deținuților vin, electrocasnice și chiar încălțăminte sport pentru el și iubita sa.

Agentul șef de penitenciar care cerea sume de bani, mâncare, băutură şi electrocasnice de la deţinuţii pe care îi avea sub supraveghere a fost condamnat de Tribunalul Bacău, ca primă instanță, la patru ani şi 11 luni de închisoare cu executare. În acelaşi dosar a fost condamnată şi concubina lui, pentru complicitate la luare de mită, ea fiind cea care prelua de la rudele deţinuţilor fie sume de bani, fie diverse obiecte.

„Condamnă pe inculpatul Duţu Vasile la pedeapsa de doi ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă (...) Condamnă pe inculpatul Duţu Vasile la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (...) Condamnă pe inculpatul Duţu Vasile la pedeapsa de trei ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (...) Condamnă pe inculpatul Duţu Vasile la pedeapsa de șase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de camătă (...) Condamnă pe inculpatul Duţu Vasile la pedeapsa de trei trei luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii. (...) Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de trei ani închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de un an şi 11 luni închisoare reprezentând o treime din cuantumul total al pedepselor mai mici, în final inculpatul Duţu Vasile având de executat pedeapsa rezultantă de patru ani şi 11 luni închisoare", se arată în încheierea şedinţei de judecată.

600 de euro pentru trei zile de permisie

 

Instanța a reținut faptul că, în schimbul sumei de 200 de euro, agentul de penitenciar a promis că va interveni pe lângă membrii comisiei întrunite la nivelul Penitenciarului Bacău, pentru o decizie favorabilă în cazul unui deţinut.

De asemenea, agentul de penitenciar a cerut şi un cuptor cu microunde de la un deţinut şi 600 de euro pentru trei zile de permisie.

„A solicitat în mod direct de la o persoană privată de libertate suma de 600 euro pentru a-l propune pentru permisia de trei zile (prețul cerut fiind de 200 euro pentru o zi), propunerea fiind efectuată la începutul lunii februarie 2019, banii fiind primiți de inculpat indirect, prin intermediul concubinei sale", se arată în motivarea instanţei.

De la alt deţinut, agentul de penitenciar a cerut băuturi alcoolice, în decembrie 2018, mai exact 17 litri de vin, patru litri de țuică și doi litri de vișinată.

Zilele de permisie nu erau singurele lucruri pentru care agentul cerea bani de la deţinuţi. El le ducea celor încarcerați și alte bunuri, de exemplu, telefoane mobile.

„Inculpatul a solicitat suma de 1.000 euro pentru introducerea unui telefon mobil în Penitenciarul Bacău, suma totală de 2.000 euro fiind primită de inculpat de la martorul M.G. în data de 16.03.2019, împreună cu o cantitate de băuturi alcoolice, activitatea infracțională fiind surprinsă în flagrant de organele de urmărire penală", se mai arată în motivarea instanţei.

Deţinuţii care plătesc, favorizaţi 

 

În timpul procesului, mai mulți deţinuţi au depus măturie că agentul de penitenciar îi favorizează și nu-i pune la muncă pe cei care îi oferă diverse bunuri. Aceștia au spus și că le-a cerut țigări şi mâncare de la chioşcul din penitenciar.

Față de ceilalți, care nu îi ofereau bani sau bunuri, agentul avea un comportament abuziv: îi pune la muncă și în afară orelor de program, nu le dădea voie să vorbească la telefon.

Tot potrivit martorilor, deţinuţii ştiau că dacă nu îi mai oferă ce pretinde, acesta putea să îi transfere, să le facă rapoarte de incident fără motiv, iar printre solicitări s-au numărat şi telefoane mobile pentru el şi concubina sa, dar şi perechi de pantofi sport.

„În urmă cu circa 1-2 săptămâni D. mi-a zis ca telefonul lui și a lui O. au fost cumpărate pe abonament fictiv de un fost deținut de la (...), însă acum sunt depășite și O. ar vrea (...) pentru că îi place foarte mult, și el tot la fel. Săptămâna trecută mi-a spus că ar avea nevoie de câte o pereche de (...) pentru el și O., mi-a spus și măsurile, el 45-46 și O. 35-36", se arată în declaraţia unui martor.

Alte mărturii arată că bărbatul lua acasă produse din gestiunea penitenciarului, conform mediafax. 

Tot în motivarea instanței se arată că angajatul ANP le dădea bani cu camătă colegilor şi lua o dobândă de 20% pentru sumele împrumutate.

„Începând cu anul 2015 până în luna martie 2019, inculpatul a dat bani cu dobândă către mai multe persoane, percepând o dobândă de 20% lunar din suma împrumutată, făcând acest lucru în mod frecvent, ca îndeletnicire, deși nu este o persoană autorizată în acest sens", este explicat în documentul citat.

Agentul șef de penitenciar nu a făcut singur toate aceste lucruri, el era ajutat şi de către concubina sa, care se întâlnea cu rudele deţinuţilor pentru a lua bani sau bunuri.

„Cu intenție, l-a ajutat pe agentul de penitenciar (concubinul său) să primească suma de 600 euro cu titlu de mită, drept urmare, în data de 22.02.2019, s-a întâlnit cu martora (...) de la care a primit suma de 600 euro pretinsă anterior, în mod direct, de către D.V. de la persoana privată de libertate B.C.E. cu scopul de a-l propune pentru recompensa de 3 zile permisie", se arată în documentul citat.

În timpul cercetărilor, cei doi inculpaţi şi-au recunoscut faptele.

Decizia de condamnare dată de Tribunalul Bacău nu este definitivă și poate fi contestată la o instanță superioară.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23