Tavan prăbușit într-o secție de poliție din Dâmbovița

Sursa foto: Facebook Europol
Sursa foto: Facebook Europol

Tavanul dintr-o secție de Poliție din Dâmbovița s-a prăbușit.

Incidentul s-a petrecut noaptea, într-unul dintre sediile Poliției Orașului Pucioasa. Reprezentanții Sindicatului Europol au lansat un semnal de alarmă asupra pericolului la care sunt expuși polițiștii inclusiv în birouri, scrie dbonline.ro.

“Nu, nu este rezultatul unui cutremur, dacă asta vă întrebați, este sediul unei unități de poliție din România lucrului bine făcut. Imaginea de mai jos reflectă realitatea cruntă în care polițiștii își desfășoară activitatea. Și dacă până acum riscurile specifice profesiei nu ne erau de ajuns, în curând vom fi nevoiți să intrăm în serviciu echipați cu căști de protecție pentru șantier.

Acesta este biroul colegilor noștri de la investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Pucioasa, județul Dâmbovița, al cărui tavan s-a prăbușit efectiv în cursul nopții, fără ca anterior să fie evidențiate fisuri sau alte elemente care să atragă atenția cu privire la acest pericol. Din fericire totul s-a întâmplat în afara orelor de program când niciun cetățean sau vreunul dintre colegii noștri nu se aflau în sediul unității de poliție, nefiind înregistrate victime”, au transmis reprezentații Sindicatului Europol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel