Tarif unic STB în București și în Ilfov de la 1 august. ”Cu 3 lei circuli 90 de minute”

Pexels
Pexels

Societatea de Transport Bucureşti (STB) va aplica o nouă politică tarifară de la 1 august.

Noua politică tarifară a Societăţii de Transport Bucureşti (STB) aduce de la 1 august o integrare sub aceeaşi cupolă a celor patru operatori regionali de transport de suprafaţă din zona metropolitană, astfel încât cu preţul de 3 lei pasagerul va putea circula atât în Bucureşti cât şi în Ilfov, a declarat, marţi, pentru Agerpres, directorul general al STB, Adrian Criţ.

"Haideţi să privim altfel, pentru că lumea vorbeşte şi discută de majorarea de tarife. Eu aş vrea să discut despre o nouă politică tarifară, iar politica tarifară cuprinde nişte avantaje aduse călătorilor: în primul rând o integrare a celor patru operatori regionali de suprafaţă din zona metropolitană, sub aceeaşi cupolă, de la 1 august. În al doilea rând, pe liniile expres o să avem tarife identice ca pe zona metropolitană. (...) Noile tarife aduc avantaje majore: cu 3 lei circuli 90 de minute, acesta e primul aspect, iar cu 3 lei circuli şi în Bucureşti şi în Ilfov. Până acum cu 1,3 lei circulăm cu o călătorie în zona urbană şi cu 1,5 lei în Ilfov. Gândiţi-vă la acest aspect: cele două titluri de călătorie cumulate sunt aproape 3 lei. Deci sunt avantaje aduse călătorilor în primul rând şi, e adevărat, ne oferă o oarecare predictibilitate nouă. Noi integrăm, prin acest sistem automat de taxare, toţi aceşti operatori (din Ilfov, n.r.), o să avem titluri comune", a afirmat Criţ.

Facilități pentru călătorii fideli


Directorul general al STB a subliniat că noua politică tarifară a companiei are ca scop oferirea de facilităţi călătorilor fideli, astfel că abonamentul pe un an de zile oferă un cost al călătoriei de sub 1 leu.

"Mai mult decât atât, dacă ne referim la valori, pentru că lumea vorbeşte de majorări tarifare, şi aici e o chestiune discutabilă, şi vreau să atrag atenţia vizavi de un aspect: avem trei abonamente, mă refer la abonamentul lunar, abonamentul pe o jumătate de an şi abonamentul pe un an. Aşa cum ziceam, politica de transport a Municipalităţii, a UAT-urilor din Ilfov, trebuie să fie vizavi de a aduce facilităţi călătorilor fideli. Iar aici, dacă ne referim la abonamentul pe o lună, care costă, în propunerea noastră şi a municipalităţii, 80 de lei, pot spune că în cei 80 de lei avem 60 de călătorii incluse în toată zona regională, în zona metropolitană, ceea ce rezultă că preţul călătoriei e undeva în jurul de 1,3 lei pe călătoria de 90 de minute. Dacă ne referim la abonamentul pe o jumătate de an, care ar costa 400 de lei, pentru 365 de călătorii, cât înseamnă dus întors călătorii zilnice, preţul călătoriei ar costa 1,1 lei. Iar dacă ne referim la călătorii fideli, care îşi achiziţionează abonamente pe un an, preţul călătoriei va fi sub 1 leu pe călătorie", a precizat Criţ.

Acesta susţine că fidelizarea călătorilor va avea ca efect scăderea folosirii maşinilor personale în oraş.

"Noi trebuie să ne bazăm pe politica de facilităţi acordate călătorilor fideli şi marile societăţi de transport din Europa se bazează pe acest aspect - călătorii fideli, şi noi trebuie să fidelizăm din ce în ce mai mulţi călători, astfel încât circulaţia în Bucureşti să nu mai fie făcută cu autoturismul, ci cu mijlocul de transport în comun sau suprateran", a subliniat Criţ.  

Studiu de fezabilitate pentru un nou proiect

El a adăugat că pentru fluidizarea traficului, în STB se lucrează deja la studiul de fezabilitate pentru cei 50 de kilometri de cale dublă de rulare, unde se doresc investiţii pe termen mediu.

"Aşteptăm axa de finanţare şi să declanşăm proiectul de modernizare, şi mai mult decât atât, aşa cum aţi aflat în urmă cu două săptămâni, deja s-a aprobat în şedinţa de Consiliu General studiul de oportunitate pentru achiziţia de 100 de autobuze electrice, se lucrează la caietul de sarcini, există linie de finanţare şi ne dorim să avem în viitorul apropiat autobuze electrice. O să avem proiecte similare şi pentru troleibuze şi să vedem ce se întâmplă şi după ce urmează să vină tramvaiele, pentru că sunt necesare şi tramvaie şi troleibuze noi. Ne îndreptăm către fidelizarea călătorilor, dar de asemenea, vrem să oferim condiţii mai bune de transport. E clar că un mijloc de transport trebuie să ofere condiţii călătorului, şi atunci trebuie să finanţăm de undeva treaba asta - vrem condiţii mai bune, vrem curăţenie, vrem disponibilitate, vrem calitate în tot ceea ce oferim, plătim, dar nu plătim mai mult. Cine e călător fidel se gândeşte la STB şi achiziţionează abonament", a afirmat Adrian Criţ.

În opinia sa, noua politică tarifară va degreva şi din presiunea financiară care apasă în prezent pe Primăria Bucureşti.

"Noi venim cu o politică tarifară nouă, ne dorim călători fideli care să utilizeze mijloacele de transport în comun tocmai pentru a asigura partea de cash-flow a instituţiei şi de a degreva presiunea care se află în momentul de faţă de bugetul Municipalităţii, în condiţiile în care ne dorim să oferim facilităţi călătorilor printr-un program de curăţare a vehiculului mai accentuat, să fie o curăţenie din ce în ce mai bună, care se vede în ultima perioadă, pentru că s-a demarat un proces amplu de curăţenie în vehicule şi de a sosi vehiculul la timp în staţie prin gestionarea mult mai atentă a sistemului de monitorizare şi dispecerizare. (...) Mai mult decât atât, integrarea completă cu Metrorex, titluri comune, plecând de la abonamentul pe un an, abonamentul pe jumătate de an, abonamentul pe o lună şi tipul de călătorie simplu, integrat, toate facilităţile sunt aduse călătorilor.

Mai puține subvenții


Nu în ultimul rând, directorul STB a afirmat că noua politică tarifară a STB va avea ca efect scăderea subvenţiilor primite de societatea de transport, de la 90% din costuri până la 80%.

"În momentul de faţă, dacă ne gândim la impactul bugetar eu pot să zic următorul lucru: Municipalitatea şi UAT-urile din zona Bucureşti-Ilfov finanţează transportul public cu aproximativ 90%. Urmarea acestui nou plan tarifar, ne aşteptăm ca ponderea să scadă, să ajungă undeva la în jur de 80%. Oricum transportul public e un transport subvenţionat, asta e clar. Oricum acestea nu sunt costuri reale şi oricum Municipalitatea şi UAT-urile oferă şi vor oferi în continuare facilităţi călătorilor", a încheiat Adrian Criţ.

Preţul unei călătorii cu metroul sau cu transportul în comun de suprafaţă creşte la 3 lei de la 1 august, iar un bilet comun STB/Metrorex va costa 5 lei, a anunţat, marţi, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii.

În prezent, preţul unei călătorii cu mijloacele STB este de 1,3 lei, iar preţul unei călătorii cu metroul este de 2,5 lei.

Biletul comun STB/Metrorex în valoare de 5 lei va permite o călătorie cu metroul şi 90 de minute în reţeaua STB.

Un abonament de 24 de ore va costa 8 lei, iar abonamentul comun STB/Metrorex pentru 24 de ore va fi 14 lei.

Abonamente de 24 și 72 de ore


Noutatea la abonamentele de 24 şi 72 de ore este că acestea vor fi chiar 24 de ore de la momentul emiterii. Se elimină noţiunea de abonament "de zi" care, cumpărat la ora 18:00, de pildă, era valabil doar 6 ore din acea "zi".

Ambele societăţi de transport introduc şi opţiuni favorabile pentru companiile care doresc să îşi susţină angajaţii să folosească transportul în comun.

De asemenea, vor exista abonamente de o lună, 6 luni şi 12 luni. Preţurile lor vor fi de 80 de lei separat pentru fiecare dintre reţele (140 de lei în comun STB/Metrorex), 400 de lei (700 de lei în comun STB/Metrorex), respectiv 700 de lei (1.200 de lei în comun STB / Metrorex).

"În cazul STB, aceasta este prima actualizare a tarifelor de călătorie din 2008. Iar la metrou, ultima ajustare a preţurilor a fost în 2014. Totodată, potrivit estimărilor, încasările suplimentare generate de această măsură se vor reflecta direct în condiţiile de călătorie - prin investiţiile pe care cele două companii le vor putea efectua", se precizează în comunicatul Ministerului Transporturilor. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt1
NoMy