Tăriceanu, primele declarații după ce a plecat de la sediul DNA. Ce urmează să facă

Călin Popescu-Tăriceanu / Foto captură Antena 3
Călin Popescu-Tăriceanu / Foto captură Antena 3

Călin Popescu-Tăriceanu a făcut, vineri după-amiază, primele declarații după ce a ieșit din sediul DNA.

Fostul preşedinte al Senatului Călin Popescu-Tăriceanu s-a prezentat vineri, 15 ianuarie, la Direcţia Naţională Anticorupţie.

La ieșirea din sediul DNA, Tăriceanu a făcut următoarele declarații: „Vreau să precizez că tot acest dosar pleacă de la o serie de premise false, eronate, aberante, și anume că, în perioada în care am condus Guvernul României, Guvernul a emis o serie de hotărâri de Guvern care să favorizeze o anumită companie. Primul ministru nu dă așa din pixul lui hotărâri de Guvern, cum își imaginează poate unii. Ele parcurg o întreagă procedură administrativă, sunt avizate din punct de vedere legal. Și sigur că de aici toată construcția care a fost făcută de către procurori este pe o bază falsă. Am cerut timp necesar pentru studierea probelor. În continuare, voi urma procedurile prevăzute în cadrul procesului!”

Amintim că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis miercuri procurorului general Gabriela Scutea cererea de urmărire penală încuviinţată de preşedintele Klaus Iohannis privind începerea urmăririi penale a lui Călin Popescu-Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel