Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

TĂRICEANU îl amenință cu SUSPENDAREA pe BĂSESCU. Ce acuzații îi aduce șeful Senatului președintelui României

DCNews Team / 21 aug 2014 / 17:04

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îl amenință cu suspendarea pe președintele României, Traian Băsescu. Demersul liderului PRL vine după întrevederea avută de Traian Băsescu, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PMP și după declarațiile făcute de președinte în aceeași zi, într-o emisiune la B1 Tv.

Călin Popescu-Tăriceanu susține că "forțele politice care țin la respectarea Constituției trebuie să fie pregătite în orice moment pentru inițierea suspendării de către Parlament a Președintelui României".

El adaugă că "declanșarea sau nu a suspendării Președintelui României va depinde de măsura în care Traian Băsescu va respecta sau nu Constituția până la încheierea procesului electoral și a mandatului său".

Citește și: Dragnea vorbește despre o nouă suspendare a lui Băsescu

 

Iată comunicatul integral în care Călin Popescu-Tăriceanu îl amenință cu suspendarea pe Traian Băsescu: 

„Acțiunea electorală fățișă desfășurată ieri în sediul Administrației Prezidențiale alături de delegația PMP și declarațiile făcute de Președintele României la postul de televiziune B1 mă obligă să adopt o poziție de protest privind încălcarea repetată de către domnia sa a prevederilor constituționale.

Domnul Băsescu a abandonat în aceste ultime zile ale mandatului său până și aparențele ipocrite în spatele cărora a încălcat aproape zilnic Constituția Țării. Asta, în condițiile în care victoria statului de drept este prezentată ca marele succes al regimului său și cu care încearcă din nou să amăgească electoratul. Dacă într-o simplă intervenție televizată dl. Băsescu nu s-a sfiit să ne demonstreze cum conduce direct Ministerul Public și care sunt preocupările sale total în afara atribuțiilor constituționale, atunci ne putem imagina ce se petrece în spatele ușilor închise, în laboratoarele oculte de la Cotroceni. Președintele Țării a dat ieri dispoziție Parchetului General, în direct la B1, să înființeze o comisie rogatorie într-o afacere în care ar putea fi implicat unul dintre numeroșii săi adversari politici, a mai anunțat în numele Administrației Prezidențiale că a cerut o serie de dosare unui ziarist, ca și cum Președinția s-a transformat în organ de anchetă, l-a atacat indirect pe ziaristul Cătălin Tolontan, cel care se ocupă cu investigarea jurnalistică a ”Galei Bute”, în care Elena Udrea e suspectată de fapte de corupție grave. Pe lângă toate acestea, implicarea sa activă în înființarea Fundației Mișcarea Populară, mărturisită tot la B1, și propaganda electorală fățișă și susținută pentru PMP și candidatura Elenei Udrea nici nu mai par încălcări ale Constituției atât de grave.

În calitatea mea de Președinte al Senatului României și al doilea om în stat, în calitatea mea de președinte al PLR și de candidat la Președinție, am obligația să protestez împotriva practicilor prezidențiale anticonstituționale, dar mai ales să atrag atenția, să trag un semnal de alarmă, privitor la posibile și chiar probabile escaladări ale acestor practici.

În calitatea sa de Președinte al României, Traian Băsescu are la dispoziție până în ultima zi de mandat o serie de pârghii de control asupra unor instituții de forță ale Statului. Practicile sale anticonstituționale ar putea escalada în campania electorală o dată cu apropierea datei alegerilor, mai ales prin atacuri în diverse planuri ale adversarilor domniei sale și ale planurilor de perpetuare a regimului Băsescu. Când a fost redactată și adoptată de Parlament și validată prin Referendum, Constituția Țării a fost concepută pentru uzul unor oameni politici responsabili. Nimeni nu a anticipat că Președinția Țării ar putea încăpea pe mâinile unui astfel de individ. Chiar dacă timpul rămas până la data primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale nu permite fizic derularea întregii proceduri pentru demiterea lui Traian Băsescu, cred că forțele politice care țin la respectarea Constituției trebuie să fie pregătite în orice moment pentru inițierea suspendării de către Parlament a Președintelui României. Noi nu apărăm Constituția și Legea facultativ, în funcție de calendarul alegerilor, ci permanent. Inițierea suspendării Președintelui României, fie și în preajma alegerilor, va arăta o atitudine sănătoasă şi corectă faţă de statul de drept. În acest sens, eu lansez un avertisment foarte serios domnului Președinte. Declanșarea sau nu a suspendării Președintelui României va depinde de măsura în care Traian Băsescu va respecta sau nu Constituția până la încheierea procesului electoral și a mandatului său”. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy