România a câștigat marele premiu la salonul internațional de inventică de la Barcelona. Distincția fost obținută de Elena David, șef de laborator la Institutul Național de Biochimie si Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea și de profesorul universitar doctor Ioan Ștefănescu, ce au reușit să uimească jurații cu o invenție revoluționară.
Marele premiu al salonului Nova Barcelona care a avut loc în perioada 4-6 mai 2017, medalia de aur și premiul special al juriului pentru sesiunea de energie și sustenabilitate au fost atribuite celor doi români pentru invenția unui "procedeu de obținere a absorbantului carbonic derivat din cenușă și absorbantul carbonic astfel obținut". La salon au fost prezente 10 țări care au expus 200 de proiecte inovative.
Invenția, pe înțelesul tuturor
Pe scurt, cei doi au reușit să implementeze un sistem de pastile cu dimensiuni reduse, de 8-10 centimetri care absorb dioxidul de carbon rezultat din toate procesele industriale care au ca sursă de energie fie gazul metan, fie cărbunele. Prin metodele testate la nivel de laborator, ei obțin circa 15-20 % reducere a cantităților de dioxid de carbon emanate în atmosferă.
"Reprezintă o revoluție în lumea nebună a acestor găuri de dioxid de carbon. Soluția este foarte simplă și ușor de aplicat. Condiția esențială este ca temperatura la care se expun aceste pastile să nu crească mai mult de 80-90 de grade celsius. Acest lucru se poate face foarte ușor prin adăugarea unui sistem de răcire a gazelor respective," explică profesorul Ioan Ștefănescu.
Discuții pentru producția în masă
"Noi deja avem discuții cu două firme pur românești pentru că nu vreau să valorific proiectul cu multinaționale, vreau să găsim niște imm-uri pur românești, să găsim o aplicație pe fonduri structurale care să fie potrivite situației financiare și să dezvoltăm în prima fază un prototip. Putem să experimentăm dacă această fracție de 12-20 % este într-adevăr rezolvabilă. Cu un micro pilot pe care încercăm să îl facem noi, pe banii Ministerului Cercetării fără ajutor de afară și să demonstrăm care este cifra optimă cu care putem ieși pe piață. Avem deja două firme care sunt interesate înainte de a obține marele premiu pentru a face un transfer de tehnologie," a declarat profesorul Ioan Ștefănescu.
Profesul Ștefănescu explică faptul că din păcate, acest sistem nu se poate aplica la mașini din cauză că temperatura la eșapament este mult prea mare. Din acest motiv, la autoturisme sunt folosite niște sisteme de filtrare a noxelor din ceramică, fiind singura care rezistă la temperaturi de peste o sută de grade celsius. Pentru industria centralelor poluante este însă o descoperire revoluționară.
Elena David, șef de laborator la Institutul Național de Biochimie si Separări Izotopice Râmnicu Vâlcea
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu