Nu ştim dacă tancurile zburătoare ar fi fost de folos în războiul Rusia-Ucraina, dar ştim un lucru: războiul care "se întâmplă" acum în jurul nostru nu se duce doar cu tancuri şi arme de foc ci şi cu lansatoare de...fake news. Întorcându-ne la vremurile din spatele nostru, aflăm că în anii 1930, atât SUA cât și URSS au înțeles avantajele tactice pe care le oferă posibilitatea de a lansa o divizie blindată în spatele liniilor inamice, unde să facă ravagii în punctele slabe ale inamicului, cum ar fi liniile de aprovizionare și posturile de comandă. În America, dezvoltatorul de tancuri Walter Christie a proiectat un tanc zburător autopropulsat care folosea o pereche de aripi de biplan și o cârmă cu o elice acționată de motorul tancului. În această schemă, tanchistul pilota vehiculul și în timp ce se afla în aer.
Având în vedere cât de eficiente s-au dovedit în Primul Război Mondial tancul și avionul, tehnologii abia inventate la acea vreme, a fost doar o chestiune de timp până când designerii militari de pe ambele maluri ale Atlanticului s-au gândit să le combine într-un monstru blindat înaripat. Sovieticii s-au apropiat cel mai mult de succes. "Tancul zburător este o mașină care va pune capăt războiului. Cunoașterea existenței și a posesiei sale va garanta pacea mai bine decât toate tratatele pe care le poate născoci ingeniozitatea umană. O divizie de tancuri zburătoare lansată asupra inamicului și orice război se termină brusc", declara Christie pentru revista Modern Mechanics în 1932. N-a fost să fie aşa. Nu a oprit războiul pentru că n.ar fi putut.
Procedură greoaie, misiune eşuată
Atunci când înaltul comandament sovietic a început să analizeze posibilitatea de a le oferi trupelor terestre sprijin blindat pe calea aerului, militarii au făcut pasul cel mai logic și au aruncat tancurile din avioane. Fără parașute, pur și simplu le-au lăsat să cadă și au evaluat rezultatele. Cum, evident, această idee nu a funcționat, au încercat apoi să monteze parașute pe tancuri, dar nici această inițiativă nu a dat roade. Potrivit incredibilia.ro, trupele au experimentat, mai apoi, cu tancuri mici cum ar fi T-27 și T-37 legate de partea inferioară a bombardierelor TB-3 dar procesul s-a dovedit prea greoi şi ineficient. Având în vedere valoarea unui bombardier TB-3 în comparație cu tancul pe care îl transporta, riscul ca ambele vehicule să fie doborâte depășea orice eventual beneficiu obținut din distrugerile pe care le-ar fi provocat tancul. În 1940, faimosul celebrul de avioane sovietic Oleg Antonov a avut ideea de a transforma tancul T-34 de 32 de tone într-un planor tras cu două avioane și de a duce pur și simplu vehiculul blindat în teritoriul inamic. Denumit „Krîlia tanka” („tancul înaripat”) și desemnat Antonov A-40 KT, acest prototip era o combinație de tanc T-60 cu aripi de planor. Piloții manevrau tancul ridicând, coborând și rotind turela care era conectată la cârmă și eleroane.
A zburat o singură dată, în 1942
Din T-60 au fost eliminate toate piesele neesențiale pentru a-i reduce greutatea cât mai mult cu putință, apoi a fost atașat de aripile planorului și agățat de un bombardier TB-3. Deși tancul a reușit să decoleze, greutatea sa enormă a făcut ca motoarele bombardierului să se supraîncălzească rapid, forțând pilotul TB-3 să desprindă blindatul de bombardier și să-l lase să cadă. Abia mai târziu, când armata americană a inventat metodele de lansare prin extracție la joasă înălțime – prin care un C-17 se desprinde la altitudine mică, își deschide trapa din spate, iar parașutele atașate la tanc sunt desfășurate – tancurile au început să cadă din cer, la propriu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
