Tânărul care a mers cu calul la maternitatea din Iaşi, primele declaraţii: Nu am avut bani de taxi

O fotografie cu un tânăr din Iaşi, călare pe calul său, a devenit virală joi, 26 martie, la câteva zile de la aplicarea Ordonanţei Militare 3. Povestea sa este, însă, una emoţionantă.

Deşi iniţial s-a spus că acesta a străbătut 50 de kilometri până la maternitate, se pare că realitatea este alta. Tânărul, deşi dintr-o comună aflată la 50 km de Iaşi, locuieşte împreună cu familia într-un cartier mărginaş al Iaşului.

„Când am aflat că a născut, am mers să-i duc de mâncare. Am încercat să iau un tramvai. Nu m-au lăsat. Nu am avut bani să iau un taxi. M-am întors acasă și m-am urcat pe cal. Prima data m-a oprit un echipaj de Poliție. I-a fost milă de mine și m-au lăsat să plec. Pe urmă m-a oprit un echipaj de la Poliția Locală. Au râs de mine, m-au luat la mișto. Mai apoi m-a mai oprit un echipaj, au fost de treabă. Nu m-au amendat. Au înțeles că am o urgență și nu am avut altă variantă", a spus Sergiu, tânărul devenit celebru, pentru BZI. 

Poliţia anunţă că l-a sancţionat contravenţional 

„Pe data de 25 martie, în timp ce se aflau în timpul atribuțiunilor de serviciu, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Iași au identificat un tânăr de 22 de ani, care se deplasa cu un cal pe raza municipiului Iași. Tânărul a prezentat polițiștilor o declarație pe propria răspundere, completată în conformitate cu Ordonanța Militară 3/2020, dar față de acesta a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în coformitate cu HCL 198/2000", au precizat autoritățile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel