€ 5.0897
|
$ 4.3711
|
Curs valutar: € 5.0897
|
$ 4.3711
 

Tânără de 30 de ani, bătută cu bestialitate și omorâtă de un individ cunoscut pe Facebook

646x404_19878200
 

A fost bătută cu bestialitate, înţepată cu cuţitul şi strangulată cu şnurul de la hanorac de un bărbat cu care începuse o relaţie pe Facebook.

Tânăra de 30 de ani, Eliza Dragne, a fost găsită în weekend abandonată la marginea unui câmp de lângă Alexandria, scrie adevarul.ro.

Se pare că ajunsese aici cu maşina iubitul ei, un bărbat însurat cu care avea o relaţie, după ce îl cunoscuse pe Facebook. Tânăra a fost bătută, înţepată cu cuţitul şi adusă în pragul morţii de individul care, după ce a comis fapta, a plecat.

Abandonată de câmp , fata s-a târât cu ultimele puteri până la marginea şoselei unde a fost găsită de un şofer care a alertat poliţia.

\"Am fost sesizaţi prin 112 de un cetăţean în legătură cu o femeie căzută pe carosabil. Femeia se afla în stare gravă a fost luată de Ambulanţă şi transportată la spital\" , a spus Teodora Dragole, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Teleorman. Eliza era îmbrăcată sumar, avea un şnur de la hanorac în jurul gâtului, semn că agresorul a vrut să o ştranguleze, şi era plină de răni.

Agresorul îi luase fetei telefonul, pe care se presupune că ar fi existat dovezi ale legăturii celor doi. Starea gravă a fetei, fracturi multiple, leziuni în zona capului, plăgi în jurul gâtului, a impus transportarea acesteia la un spital din Bucureşti pentru îngrijiri de specialitate. Aflată între viaţă şi moarte, Eliza Dragne a reuşit totuşi să povestească poliţiştilor ce s-a întâmplat. Ea şi-a indicat agresorul în persoana lui Nicu, bărbatul din satul Calomfireşti cu care avea o relaţie, începută, se pare, pe Facebook.

Presupusul agresor care a negat însă orice legătură cu cazul. Fata a decedat ieri la Spitalul Clinic de Urgenţă \" Bagdasar-Arseni\" din Bucureşti.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close