Un tânăr a murit după ce tirul pe care-l conducea a căzut de la mare înălțime.
Un tânăr a murit după ce tirul pe care-l conducea a ieșit de pe șosea și a căzut de la mare înălțime. Accidentul s-a produs vineri în județul Constanța, transmite Mediafax.
Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc în jurul orei 05.00, pe A4 - dinspre A2 către DN 39 A și Poarta 9 Port Constanța. În urma cercetărilor, s-a stabilit că un bărbat, de 23 de ani, a condus un tir, iar la un moment dat a lovit bordura unui sens giratoriu. În urma impactului, mașina a ieșit de pe șosea și a căzut într-o groapă de aproximativ 20 de metri. Șoferul a rămas încarcerat, iar echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul acestuia.
Un grav accident s-a produs, vineri dimineața, în Porumbacu de Jos, județul Sibiu, transmite Realitatea Plus.
O tânără în vârstă de 21 de ani a fost rănită, vineri dimineaţă, în urma coliziunii dintre un ansamblu TIR şi un microbuz transport persoane, pe DN1, la Porumbacu de Jos, potrivit IPJ Sibiu. În microbuz se aflau şase ocupanţi, localnici. Traficul este blocat. Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.
Un tânăr care conducea mașina fără permis a lovit mortal un bărbat, în Mureș. După accident, șoferul a fugit de la locul faptei, potrivit Realitatea Plus. A doua zi, tânărul de 25 de ani a mers la un service. Atunci când au văzut mașina, mecanicii au sunat imediat la poliție.
Șoferul le-a spus oamenilor legii că nu și-a dat seama că a lovit pe cineva. Polițiștii au găsit cadavrul pe marginea șoselei, iar tânarul a fost reținut preventiv pentru 24 de ore.
Patru persoane cu vârste cuprinse între 51 şi 92 de ani au fost descarcerate şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu în urma unui accident produs ieri între două autoturisme, pe DN 5B, în localitatea Bălănoaia.
"ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5B, la ieşire din localitatea Bălănoaia, spre satul Cetatea, în urma producerii unui accident rutier între două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o descarcerare, un echipaj SMURD, o autospecială de stingere, dar şi o ambulanţă din cadrul SAJ Giurgiu", a declarat joi, presei, purtătoarea de cuvânt a ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu