Tânăr prins în București la furat de portofele, într-un centru comercial

Facebook Politia Română
Facebook Politia Română

Un tânăr din Bucureşti a fost prins în flagrant de poliţiştii din Sectorul 3, în timp ce fura mai multe portofele într-un centru comercial. 

Potrivit unui comunicat al DGPMB, poliţişti din cadrul Secţiei 12 au prins, marţi, un bărbat de 31 de ani imediat ce a sustras o sumă de bani din incinta unei societăţi comerciale din Sectorul 3.

"Agenţii de poliţie l-au observat pe bărbat când încerca să părăsească în grabă zona magazinului, l-au somat, iar acesta a încercat sa fugă, fiind prins şi imobilizat de poliţişti. Asupra sa a fost găsită o sumă de bani, iar din primele date a rezultat că ar fi fost sustrasă dintr-un vestiar al complexului comercial", se precizează în comunicat.

Sursa citată menţionează că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje, care au efectuat verificări - atât pentru identificarea persoanei/persoanelor vătămate, cât şi pentru identificarea locului în care au fost aruncate portofelele sustrase.

Ulterior, spun oamenii legii, bărbatul de 31 de ani a fost condus la sediul subunităţii de poliţie pentru audieri, fiind şi reţinut sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Cercetările sunt continuate de Secţia 12 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, cu bărbatul în cauză sub măsura controlului judiciar, scrie Agerpres. 

Cum ştiu agenţii pe cine să legitimeze 

Poliţistul sau jandarmul învaţă cum se deosebesc oamenii obişnuiţi de cei care comit ilegalităţi. Flerul agentului este, însă, cea mai importantă armă. O spun psihologii criminalişti: „Se dă de gol, în concluzie, criminalul. Un poliţist bine pregătit îl vede şi din avion, dar nu asta este problema. Noi trebuie să îi vedem ca nişte jucători de şah, cu 12 mutări înainte să ştim, cu ceva timp înainte, nu după, că degeaba noi l-am prins atunci când el acţionează sau când are de gând să acţioneze, că a intrat în vrie el acolo, are un comportament din ăsta, foarte foarte agitat”, scrie Mediafax.

Un infractor are întotdeauna locul lui unde pândeşte, are o rută, are un teritoriu, este specializat pe ceva anume, iar poliţiştii sunt învăţaţi să cunoască aceste detalii importante.

La fel, profilerii ştiu că ceea ce se doreşte a fi o „sinucidere” perfectă este, de fapt, încercarea unei crime perfecte sau că un şofer care are un permis din Polonia trebuie să ştie măcar ce a vizitat în Polonia: „Am întâlnit un conducător auto care ne-a prezentat în loc de permis de conducere o fotografie pe o coală A4, era o fotografie a unui permis de conducere polonez. Bineînţeles, a fost verificat în baza de date şi s-a dovedit că nu poseda permis de conducere. Din prisma faptului că acesta nu cunoştea limba poloneză, la întrebarea noastră dacă a fost vreodată în Polonia şi în ce zone a fost nu a ştiut să răspundă. Sunt nişte mici detalii care ne sar imediat în ochi”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel