Tânăr genial cu o copilărie de iad în orfelinat: "ne băteau cu coada de mătură și ne legau cu lanțuri"

Iulian Bițoiu este un tânăr artist care a trecut prin chinurile unui orfelinat din orașul Corabia, Cireșari, pentru ca la numai 24 de ani să câștige locul fruntaș la diverse expoziții internaționale de pictură. Acum studiază pentru a deveni asistent medical generalist,  dar marea lui teamă este că va rămâne pe drumuri după ce i se vor închide porțile orfelinatului, relatează blogul Kristoflajos.

Anul trecut artistul plastic a participat la o expoziție în Japonia, fiind singurul reprezentant al României între cei 6.000 de participanți. Din păcate sclipirea nu i-a fost apreciată sau măcar remarcată de mai mulți artiști români care au ales să-i respingă creațiile.

Există orfelinate în România care înțeleg să-și protejeze copiii ținuți în grija lor prin maltratare. Iulian a simțit asta pe pielea lui. "Condiţiile de la casa de copii nu erau prea bune, ne băteau cu coada mături şi ne legau cu lanţurile până a doua zi", povestește tânărul.

"Am avut o copilărie  tristă. Am crescut în centru de plasament unde am fost legat cu lanțuri până a doua zi și bătut cu coada de matură de cei de la orfelinat, care ar trebui să ne ocrotească. Mâncarea nu era bună, ne dădeau pâine uscată si mucegaită cu apă.  Condiţile la orfelinat erau foarte urâte stăteam câte opt în cameră  şi dormeam câte doi  în pat. Am trăit clipe de grele la orfelinat", își amintește Iulian.

Pruncul ce avea să devină un artist desăvârșit de foarte tânăr a fost abandonat de ai săi la două luni după naștere. Când Iulian a crescut suficient de mult încăt să fie considerat "mână de lucru", mama și tatăl său natural s-au gândit să-l recupereze. Nenorocirea a lovit însă și în 2011 mama sa a murit de cancer, iar tatăl său a cedat neputincios în fața greutăților. Iulian a fost însă mai puternic și a continuat să picteze, să-și continue drumul început în 2001, când a luat locul II la Concursul Național Floare de Colț, organizat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. De atunci, Guvernul României.

Iulian speră la un ajutor din partea instituțiilor statului, pentru a putea să-și reprezinte țara cu mândrie la viitoarele competiții. "Visul meu este să am un acoperiș deasupra capului atunci cănd va veni ziua să fiu dat afară din orfelinat şi să-mi găsesc  un loc de muncă", mărturisește artistul.

Sursă foto: https://kristoflajos.wordpress.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel