Tânăr de 15 ani reţinut pentru mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste

Mihai Ciobanu / 22 iun 2018 / 11:54 Salveaza PDF Comentarii
Protectia datelor cu caracter personal
Descriere foto: Protectia datelor cu caracter personal

Un tânăr de 15 ani a fost reţinut vineri, după ce ar fi promovat prin intermediul platformelor sociale mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste.

Un tânăr de 15 ani a fost reţinut vineri de procurorii DIICOT, după ce ar fi promovat prin intermediul platformelor sociale mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, respectiv de ameninţare cu folosirea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a lui M.T.E., în vârstă de 15 ani, pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, respectiv, participarea la instruirea sau pregătirea în vederea folosirii mijloacelor distructive, substanţelor toxice ori periculoase, armelor de foc, dispozitivelor explozive de orice fel, muniţiilor, explozivilor, armelor chimice, biologice, radiologice sau nucleare, în scopul comiterii unui act de terorism, recrutarea unei persoane pentru săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute la articolul 32 alineatul (1) şi (3) şi articolul 33, promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la articolul 32 alineatul (1) şi (3) şi fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii de acte de terorism, dar şi ameninţare cu săvârşirea unui act de terorism.  

DIICOT arată că tânărul ar fi accesat site-uri şi forumuri care promovează ideologia extremistă, elogiază crimele realizate de organizaţiile teroriste, susţin stabilirea statului guvernat după principii extremiste şi a diseminat materiale, inclusiv violente, care susţin cauza acestuia. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23