Singura zonă din Afganistan care nu a căzut sub controlul talibanilor este Valea Panjshir.
Luptătorii talibani și ultimii soldați ai rezistenței au purtat o bătălie, joi, în Valea Panjshir, la peste două săptămâni de când fundamentaliștii au preluat puterea la Kabul și în restul Afganistanului, relatează Reuters. Ambele părți susțin că au provocat pierderi grele adversarilor, însă valea Panjshir rămâne sub controlul rezistenței anti-talibane în urma bătăliei.
Panjshir este ultima provincie rămasă în mâinile rezistenței anti-talibane, formată din soldați ai vechiului guvern afgan și miliții locale care refuză să accepte noul regim taliban. Ambele părți susțin că au provocat pierderi grave adversarilor lor. Miercuri, talibanii anunțau că au înconjurat valea Panjshir.
„Am început operațiunile împotriva rebelilor după ce negocierile au eșuat. Am reușit să ocupăm niște teritoriu, iar dușmanul a suferit pierderi grele", a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.
Fundamentaliștii nu au reușit, însă, să obțină o victorie în Panjshir, iar regiunea, considerată „invincibilă" și extrem de greu de cucerit de invadatori, rămâne sub controlul rebelilor.
Un purtător de cuvânt al Frontului Național al Rezistenței din Afganistan a spus că toate trecătorile și intrările în Panjshir sunt sub controlul lor și că au reușit să îi forțeze pe talibani să se retragă.
„Dușmanii au făcut mai multe încercări să intre în districtul Shotul din Jabul-Saraj și au eșuat de fiecare dată", a spus el, scrie Deschide.md.
Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat unui ziar italian că grupul se va baza în principal pe finanțarea din China, după retragerea trupelor străine din Afganistan și preluarea puterii în țară. În interviul publicat joi de La Repubblica, Mujahid a declarat că talibanii vor lupta pentru o revenire economică cu ajutorul Chinei.
Talibanii au preluat controlul asupra capitalei Afganistanului, Kabul, pe 15 august, în timp ce guvernul țării s-a auto-dizolvat, punând capăt celor 20 de ani de război pe fondul temerilor de prăbușire economică și foamete.
Totodată, în urma plecării trupelor străine de pe aeroportul din Kabul în ultimele săptămâni, statele occidentale și-au restricționat sever ajutoarele financiare pentru Afganistan.
"China este cel mai important partener al nostru și reprezintă o oportunitate fundamentală și extraordinară pentru noi, deoarece este pregătită să investească și să reconstruiască țara noastră", a spus purtătorul de cuvânt al talibanilor în interviu (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu