Talibanii din Afganistan, scrisoare către Trump

Conducerea talibanilor i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui american Donald Trump în care l-a avertizat să nu sporească numărul trupelor americane în Afganistan, transmite marți DPA, potrivit Agerpres.

"Experiențe trecute au dovedit că trimiterea unui număr mai mare de trupe în Afganistan nu are alt rezultat decât distrugerea armatei americane și a forței sale economice", se menționează în scrisoare.

Șeful Pentagonului, James Mattis, a declarat luni că administrația Trump este foarte aproape de anunțarea strategiei sale militare privind Afganistanul. Într-un raport recent transmis Congresului, când elaborarea strategiei privind Afganistanul se afla încă în fază incipientă, Ministerul Apărării SUA a anunțat că va spori numărul trupelor cu câteva mii, îndeosebi pentru a consolida misiunea de asistență și pregătire a NATO, Resolute Support.

În prezent, se află circa 8.400 de militari americani în Afganistan, față de circa 100.000 de mii câți erau în anii 2010 și 2011. Forțele afgane se află sub presiune, iar talibanii au deschis zeci de fronturi în întreaga țară, comentează dpa.

În ultimele săptămâni, au circulat zvonuri că Trump ar fi decis să se mai gândească în legătură cu planurile sale privind Afganistanul. Presa americană a relatat că, acum, președintele Trump ia în considerare și opțiuni mai radicale, cum ar fi retragerea totală a trupelor sau înlocuirea forțelor militare americane cu contractori de securitate. Trupele SUA se află în Afganistan de când au invadat această țară, în 2001, scrie dpa.

Talibanii l-au încurajat pe Trump să-și retragă trupele și au apreciat că "privatizarea" eforturilor de război ar fi o mare greșeală. Dacă nu a fost în stare să câștige războiul cu "trupe profesioniste americane și ale NATO... nu va fi în stare niciodată să o facă cu mercenari, firme de contractori notorii și marionete imorale", i-a transmis lui Trump conducerea talibanilor.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel