SUUB, precizări despre angajatul de la Teatrul de Comedie care a căzut

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

Reprezentanţii Spitalului Universitar din Capitală au precizat că angajatul de la Teatrul de Comedie, care a căzut duminică de la aproximativ 6 metri, este în stare gravă şi se află în secţia de Terapie Intensivă.

În data de 09.09.2018, a fost adus de către un echipaj SMURD la UPU - SUUB un pacient politraumatizat prin cădere de la înălţime (aproximativ 6 m), stabil hemodinamic, însă cu un traumatism cranio-facial sever, care a necesitat intubaţia şi ventilaţia mecanică. Investigaţiile imagistice efectuate la prezentare au mai relevat traumatism toracic, fiind necesară şi din acest punct de vedere susţinerea ventilatorie. Niciuna dintre leziunile decelate nu necesită intervenţie chirurgicală, pentru moment, arată reprezentanţii spitalului.

Potrivit sursei citate, pacientul, a cărui stare este gravă, se află în secţia de Terapie Intensivă a spitalului, unde este monitorizat şi i se acordă tratamentul adecvat.

Un angajat de la Teatrul de Comedie din Capitală a fost transportat la Spitalul Universitar în stare comatoasă, după ce a căzut de la aproximativ 6 metri, a precizat, duminică, pentru AGERPRES, sublocotenentul Bogdan Toma, reprezentat al ISU Bucureşti-Ilfov. 'Bărbatul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, a fost găsit în stare de inconştienţă de către colegii noştri. (...) Era în stare de inconştienţă, s-a procedat la intubarea acestuia, avea funcţii vitale şi a fost transportat la Spitalul Universitar. (...) Starea lui era stare comatoasă, nu răspundea la niciun stimul, avea funcţii vitale', a spus Bogdan Toma. La rândul său, Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul a căzut de la o înălţime de aproximativ 6 metri în timp ce acesta regla sau aranja un reflector de pe scenă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel