Postări indecente, tineri CERCETAŢI

Peste 1.000 de tineri sunt cercetaţi în Danemarca în urma publicării pe Facebook a unor înregistrări video cu conţinut intim.

Peste 1.000 de tineri sunt cercetaţi în Danemarca pentru difuzarea pe reţeaua de socializare Facebook a unor înregistrări video care prezintă un raport sexual între doi adolescenţi de 15 ani, au anunţat luni autorităţile locale, citate de AFP.

Compania Facebook a contactat autorităţile americane după ce a fost informată cu privire la existenţa a două înregistrări video şi a unei fotografii ce datează din 2015, care prezintă un adolescent şi o adolescentă în timp ce întreţin raporturi intime consimţite. Autorităţile daneze au fost apoi alertate de către Europol.

Acele conţinuturi au fost difuzate pe reţeaua de socializare Facebook între 2015 şi toamna anului 2017, fiind distribuite de peste 800 de băieţi şi 200 de fete. Cei mai mulţi dintre ei aveau vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani. Poliţia a anunţat că a demarat cercetări care îi vizează pe fiecare dintre aceşti tineri.

Vârsta limită

'Este un caz foarte vast şi complex, cu o anchetă care a necesitat mult timp, mai ales din cauza numărului mare de persoane cercetate', a declarat într-un comunicat Lau Thygesen, inspectorul-şef al Poliţiei din Nordsjaelland. Deşi în Danemarca vârsta consimţământului pentru raporturi intime a fost fixată la 15 ani, legislaţia acestei ţări stipulează că difuzarea de conţinuturi cu caracter indecent în care sunt implicate persoane care nu au împlinit încă vârsta de 18 ani reprezintă pornografie infantilă, o infracţiune care poate atrage o pedeapsă de până la şase ani de închisoare.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii din acest caz ar putea să se aleagă totuşi cu o simplă amendă sau cu o pedeapsă de închisoare cu suspendare de 20 de zile, ce ar putea să rămână înscrisă timp de 10 ani în cazierul lor judiciar, a precizat Poliţia daneză.

'Luăm acest caz foarte în serios, deoarece el are consecinţe grave pentru persoanele implicate, începând din momentul în care acel tip de documente sunt difuzate', a adăugat Lau Thygesen.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel