Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

EXCLUSIV  Asta e SCHIMBAREA de pe litoralul românesc în 2020. Ce am ”descoperit” în apă

Am susţinut turismul românesc şi am sperat la ceva mai bun decât în anii trecuţi. M-am lovit, însă, de aceleaşi probleme.

Distanţarea fizică este, aşa cum mă aşteptam, doar o glumă bună. Românii nu mai cred în virus, în protecţie, în nimic. Administratorii plajelor împart şezlongurile după cum le vine, nu după o logică anume. De altfel, duminică am şi discutat cu un astfel de administrator, care se plângea că nu poate oferi patru şezlonguri alăturate unei familii, pentru că angajaţii săi nu s-au gândit prea mult la organizare când au făcut împărţirea dimineaţă, pentru cei care luau câte două şezlonguri. Chiar şi aşa, patru şezlonguri sub o umbrelă sunt prea multe, mai ales dacă cei care le ocupă nu sunt din aceeaşi familie. Spaţiul dintre ele nu e mai mare de 10 centimetri! 

Am fost pe o plajă mai puţin ocupată, însă nici acolo nu am găsit faimoasele măsuri respectate. Pe plaja Modern, din Constanţa, nu vin nici pe departe atâtea persoane câte vin în staţiunea Mamaia. Dar asta nu înseamnă că nu există aglomeraţie, la puţinele terase deschise. În singurul restaurant unde se putea mânca la prânz pe plajă, mesele erau distanţate şi nu prea, angajaţii purtau mască şi nu prea, iar în bucătărie se purtau doar mănuşi. Ce să mai vorbim de plase de păr... 

"Susţine turismul românesc" se arată a fi, astfel, doar o lozincă, pentru că turismul românesc nu oferă prea multe. Practic, nu oferă nimic în plus faţă de anii trecuţi, ci doar aceleaşi ciorbe reîncălzite şi rebranduite.

S-au schimbat doar gunoaiele din apă. În loc de ştiuleţi de porumb, găsim măşti de protecţie! În loc de plaje care ar putea avea nisip fin, găsim unele pline de mucuri de ţigară, pahare de plastic sau doze îngropate. Cu toate astea, e plin! Oricând, la orice oră!

*acest articol reprezintă o opinie!

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.22
YesMy